Cadavrul unei bătrâne, ridicat de legişti pentru necropsie în timpul priveghiului. Cazul este anchetat de Poliţie, pentru ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Vlad spune că bronhoscopia nu era indicată

Trupul neînsufleţit al unei femei în vârstă de 63 de ani din comuna gorjeană Borăscu a fost ridicat pentru necropsie din locuinţa unde se desfăşura priveghiul.

Acţiunea poliţiştilor, care au venit însoţiţi de legişti, a avut loc luni, 11 februarie, în condiţiile în care familia femeii a programat înmormântarea în cursul zilei de marţi.

Motivul este acela că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, în urma decesului femeii, iar cadavrul a fost ridicat pentru necropsie. Legiştii au efectuat autopsia în această dimineaţă, iar înmormântarea a fost amânată cu câteva ore, pentru ca trupul neînsufleţit al femeii să fie adus acasă.

Pacienta a decedat la Spitalul nr. 1 din Craiova, fiind transferată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Aici, femeia, care suferea de afecţiuni respiratorii, a fost subiectul unui scandal, după ce medicul de gardă de la ATI, unde era internată, au solicitat medicului pneumolog Elena Vlad efectuarea unei bronhoscopii în vederea aspirării bronşice. Medicul pneumolog a consemnat în foaia de observaţie a pacientei „Nu se poate realiza aspirat bronşic în boala infecţioasă deoarece este lipsă personal mediu sanitar pentru FB (n.r.- fibronhoscopie infecţioasă), cât şi lipsă salarizare corespunzătoare“.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu a sesizat cazul Consiliului de Etică din unitate şi a numit o comisie de disciplină pentru a cerceta modul în care a acţionat medicul, pentru că observaţiile făcute nu aveau legătură cu starea clinică a pacientei, care a decedat în urmă cu câteva zile. Oamenii legii vor să verifice dacă există o legătură între decesul pacientei şi faptul că medicul nu a îndeplinit procedura medicală.

„Au fost comentarii administrative în urma unei corespondenţe de trei ani cu conducerea spitalulului, care refuză să organizeze legal această activitate. Erau remarci pentru personalul medical şi pentru conducerea spitalului“, explica medicul Elena Vlad (foto jos).

„Bronhoscopia era contraindicată“

Medicul susţine că procedura este contraindicată în cazurile de insuficienţă respiratorie severă şi că pacienta putea să decedeze dacă efectua această manevră:

„Bronhoscopia în scopul aspirării bronşice pentru recoltarea de germeni fusese efectuată, deja, pe Secţia ATI. Pacienta era într-o insuficienţă respiratorie care putea fi agravată de manevra de bronhoscopie. Această manevră are contraindicaţiile ei. La cazurile de insuficienţă respiratorie severă nu se recomandă. Pacienta nu a murit că nu i-am făcut bronhoscopie. Pacienta putea să moară în timpul bronhoscopiei. Recomandările mele au fost ca pacienta să fie transferată şa Infecţioase, la spitalul Craiova, ceea ce s-a şi întâmplat“.
Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile