Amendă de 40.000 de lei, primită de o unitate de cazare din Rânca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sancțiunea record a fost dată în weekendul trecut de către reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Aceștia au constatat că nu sunt respectate prevederilor legii privind accesul, evidența și protecția turiștilor și au aplicat o amendă în valoare de 40.000 de lei. Controlul a fost mai amplu și la acesta au mai participat polițiști și comisari Gărzii Financiare Gorj. „Au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, din care patru la legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare de 5000 de lei și s-a confiscat suma de 450 de lei“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”