Volei feminin. CSM Târgovişte a transferat o vedetă cubaneză. Care sunt ultimele achiziţii ale echipei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Heidy Casanova

Echipa de volei feminin a CSM Târgovişte a transferat-o pe cubaneza Heidy Casanova, una dintre cele mai talentate jucătoare din lume pe postul de ”fals”. CSM este pe locul 3 în ediţia actuală. Echipa din Târgovişte a reuşit patru transferuri de marcă.

Cel mai important nume adus de CSM Târgovişte este cel al cubanezei Heidy Casanova. Ea a debutat în naţionala Cubei la 15 ani, iar la 16 juca la primul său Campionat Mondial, potrivit gsp.ro. Are 1,84 metri, joacă pe postul de "fals", şi are o detentă impresionantă, atacând mingea de la o înălţime de 3,20 metri.

Irina Truşkina (33 de ani), centrul naţionalei Ucrainei, se întoarce în România după numai un sezon. Ea a jucat doi ani la CSM Bucureşti, echipă cu care a câştigat titlul în 2018. Sezonul trecut Irina a evoluat în Polonia, la Chemik Police. Ucraineanca are 1,88 metri şi atacă balonul de la 3,07 metri. E foarte bună însă la blocaje, acolo unde pune contre la 2,98 metri. 

Din Italia, din Serie A1, de la Fillotrano, ajunge la Târgovişte belgianca Dominika Sobolska (28 de ani). Evoluează tot pe post de centru şi a jucat până acum în campionatele Poloniei, Turciei şi Italiei.

Ultima pe lista celor de la Târgovişte este extrema Gergana Dimitrova (24 de ani), fostul căpitan al naţionalei de tineret a Bulgariei. Gergana a jucat ultima dată în Turcia, dar a mai evoluat în Elveţia şi Franţa.  

Antrenorul sârb Dragan Nešići şi-a prelungit contractul cu formaţia română şi a transferat patru jucătoare de valoare din voleiul mondial, potrivit gsp.ro

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători