VIDEO Escrocherie filmată de camerele de supraveghere amplasate într-un fast food

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Responsabilii pizzeriei din Târgovişte au decis să posteze pe Facebook imaginile care surprind pas cu pas schema folosită de trei bărbaţi pentru a o păcăli pe vânzătoare, cerând totodată ajutorul pentru ca aceştia să fie identificaţi

Vânzătoarea unui fast food din Târgovişte a fost păcălită de trei escroci, prin metoda bancnotelor schimbate. Totul a fost filmat de camerele de supraveghere.

Responsabilii pizzeriei din Târgovişte au decis să posteze pe Facebook imaginile care surprind pas cu pas schema folosită de trei bărbaţi pentru a o păcăli pe vânzătoare, cerând totodată ajutorul pentru ca aceştia să fie identificaţi.

"ATENŢIE!!! O echipă de escroci acţionează în Târgovişte! I-am prins pe camere! Cine îi recunoaşte este rugat să ne anunţe! Totul se vede pe film, nu se ştie în câte locuri au mai făcut asta sau câte altele au în vedere.  Vă rugăm să daţi share masiv că să îi vadă toată lumea şi ca să avem o şansă să îi aducem în faţa legii. Ieri (28 decembrie 2017) ne-au făcut-o nouă, mâine ţi-o pot face ţie", este mesajul postat pe o reţea de socializare de către reprezentanţii fast foodului.

Cum au procedat, potrivit reprezentanţilor unităţii de alimentaţie:

1. Au venit 3 inşi separat, ca şi cum nu se cunoşteau.

2. Primul comandă 2 sucuri şi plăteşte cu o bancnotă de 100 lei.

3. Primeşte restul, între care şi o bancnotă de 50 lei.

4. Face câţiva paşi şi rupe cu dinţii colţul bancnotei, printr-o mişcare precisă, antrenată.

5. Revine şi pretinde că i s-a dat bancnota ruptă şi cere înlocuire cu una întreagă.

6. În timpul acela, al doilea întinde către casieră o altă bancnotă de 100 lei, cât să îi rămână ei în memoria vizuală, şi cere alte produse, de valoare mică.

7. Acum primul intervine iute şi întinde bancnota de 50 lei, cea cu colţul rupt, peste mâna şi bancnota de 100 lei a celui de-al doilea, ca să o dea casierei spre schimbare cu una întreagă.

8. În acest timp, cel de-al doilea pliază bancnota de 100 lei cu palma, o coboară sub tejghea şi acolo o pasează celui de-al treilea.

9. Primul pleacă iar cel de-al doilea pretinde că i-a dat 100 de lei casierei şi cere restul.

10. Casiera protestează, spunând că nu îşi aminteşte să fi primit bancnota de 100 lei de la cel de-al doilea (dar ea deja o avea în memoria vizuală, lucru care i-a slăbit rezistenţa) însă acum cel de-al treilea susţine insistent că a văzut-o şi el când a luat bancnota.

11. Casiera, zăpăcită de cei 3 profesionişti ai înşelăciunilor, dă restul la bancnota de 100 lei pe care, de fapt, nu o primise. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare