Un bărbat a sunat la miezul nopţii la 112 şi a spus că fiica sa, în vârstă de 11 ani, a dispărut. O armată de poliţişti a pornit pe urmele fetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Târgovişte au fost sesizaţi, în cursul nopţii de 25 spre 26 august, de un bărbat, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 11, ani a dispărut de la domiciliu.

Apel a fost dat în jurul orei 00:29. „Imediat, la nivelul Inspectoratului s-a constituit o echipă complexă, formată din 31 de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Biroul Rutier şi efective de la Poliţia Municipiului Târgovişte, care a demarat activităţile de căutare a minorei. De asemenea, aceasta a fost dată în urmărire naţională”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că, în data de 25 august, în intervalul orar 20:30-00:00, minora, împreună cu surorile sale, s-ar fi jucat într-un parc din Târgovişte şi nu ar mai fi revenit la domiciliu.

„În urma activităţilor de căutare, desfăşurate pe durata a aproximativ 5 ore, minora a fost depistată de către poliţişti în timp ce se deplasa cu bicicleta pe o stradă din municipiu. Aceasta a fost predată în regim de urgenţă reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Totodată, bunica fetei, tutorele legal, a fost sancţionată contravenţional pentru nesupravegherea minorei. Poliţiştii le recomandă tuturor cetăţenilor să aibă grijă în permanenţă de copiii lor şi să nu-i lase nesupravegheaţi, chiar şi în locurile de joacă din apropierea locuinţei”, mai spus oamenii legii.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți