Prima unitate de tancuri organizată independent din Europa. Povestea „regimentului de care de luptă“ de la Târgovişte

Primul batalion de tancuri sau "care de luptă" al Armatei Române a fost înfiinţat la 1 August 1919. Celebra unitate militară a fost constituită din tancuri de fabricaţie franceză, aduse în decembrie 1919 lângă Giurgiu.

Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război din România îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit prin contractul încheiat de către guvernul român cu cel francez.

REGIMENTUL CARELOR DE LUPTĂ

La 1 ianuarie 1921, prin Înaltul Decret nr. 5488 din 25 decembrie, ia fiinţă primul regiment de care de luptă (tancuri) din Armata Română, cu sediul, pentru început, în zona Arsenalului Armatei (mai târziu, Întreprinderea de Utilaj Petrolier – UPET) mutat apoi la cazarma din cartierul Teiş, potrivit lucrării Enciclopedia Oraşului Târgovişte.

Primul comandant este locotenent-colonelul de Stat Major, Pandele Predescu, iar locţiitori erau maiorul aviator inginer Gheorghe Negrescu şi locotenenţii Constantin Sachelarie şi Nicolae Stoenescu.

Regimentul era înzestrat cu 79 de tancuri „Renault FT-17”, 40 autocamioane, 2 autoturisme, 3 cisterne, şi 4 bucătării. Este prima unitate de tancuri organizată îndependent din Europa.

În luna mai 1929 i se înmânează drapelul de luptă. La 1 noiembrie 1939, prin decret regal, regimentul va fi transformat în două unităţi de blindate: 

1) Regimentul 1 Care de Luptă având comandant pe I. Beldiceanu, dotat cu 125 care de luptă uşoare, Škoda R2; cazarma se afla la IUP Târgovişte, în clădirile fostului Arsenal al Armatei.

2) Regimentul 2 Care de Luptă, având comandant pe Aurel D. Sãndulescu, dotat cu 125 care de luptă uşoare; cazarma se afla la Teiş pentru scurt timp.  

Cazarma Regimentului 2 Care de Luptã se mută la Târgu-Mureş. După cedarea Transilvaniei de Nord, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, garnizoana s-a mutat la Teiş, pentru o scurtă perioadp de timp, dupp care se va stabili la Bucureşti-Malmasion. 

TANCURILE ROMÂNEŞTI INTRĂ ÎN RĂZBOIUL MONDIAL

Sub comanda colonelului Aurel Săndulescu, Regimentul I Care de Luptă, fiind încadrat în Divizia I Blindatã, „România Mare”, în iunie 1941 intră în luptã, în cel de-al Doilea Război Mondial, împotriva Uniunii Sovietice, în compunerea Grupului de armate „General Antonescu”, apoi a „Frontului de Nord” comandat de generalul Eugenvon Schöbert. La 16 iulie 1941 ia prin surprindere trupele sovietice şi participă la liberarea oraşului Chişinău, sublocotenentul Aurelian Marinescu înalţă Tricolorul românesc pe turla Catedralei „Sfânta Treime”. 

Continuă înaintarea, deschizând atacul Armatei a 4-a Române spre Cetatea-Albă, şi,după bătălii grele, în septembrie contribuie la cucerirea marelui port a Marea Neagră, Odesa. Numeroşi ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi sunt decoraţi cu ordinele, în diferite grade, „Mihai Viteazul”, „Coroana României” şi „Steaua României”. 

În noiembrie-decembrie 1942, regimentul, înzestrat acum cu tancuri Škoda R.2 se confruntã cu puternica ofensivă sovietică de la Cotul Domnului, dar prin sângeroase lupte defensive iese din încercuire prin succesive spargeri eroice şi se reîntoarce în marş forţat la Târgovişte neînfrânt la data de 29 martie 1943. După ce România întoarce armele împotriva Germaniei naziste la 23 august 1944, regimentul, pe 27 august se angajeazã în luptă pe frontul Capitalei împotriva trupelor germane ale generalului Gerstenberg şi curăţă definitiv de inamic zona de nord Buftea-Mogoşoaia-Băneasa-Pipera. 

În martie 1945, ca urmare a presiunilor Kremlinului, din fostele unităţi de tancuri ale Diviziei 1 Blindată „România Mare”, este format Regimentul 2 Care de Luptă, cu baza la Târgovişte, sub comanda colonelului dâmboviţean Stan Zătreanu şi care intrã în luptă, fiind încadrat în Brigada 27 Tancuri din Armata 7 de gardă sovietică a Frontului 2 Ucrainean, comandat de mareşalul Radian Malinovski, în sudul Slovaciei. Cu roism participă la eliberarea Bratislavei, pătrunde prin ofensivă rapidă în nord-estul Austriei şi înfrânge, într-o bătălie tanc contra tanc, unităţi din puternicele divizii germane 24 Stettin, 25SS „Totenkopf” şi 25 Blindată, eliberând zona petroliferă Hohenruppersdorf-Zistersdorf, apropiindu-se de periferiile Vienei.

Apoi se îndreaptă spre nord-vest şi înfrânge ultimele rezistenţe ale inamicului aproape de Brno în Cehia. Într-un Ordin de zi, ministrul de rãzboi, Constantin Vasiliu-Răşcanu a apreciat că „Drapelul românesc purtat de Regimentul 2 care de Luptă s-a acoperit de glorie”. 

Reputatul istoric militar Eddy Bauer, în lucrarea sa „Rãzboiul blindatelor” apreciază că prin contribuţia regimentului târgoviştean „este pe deplin clarificată amploarea participării trupelor române.