O nouă secţie ATI, la Spitalul Judeţean, pentru COVID-19: „va funcţiona ca un mic spital, independentă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile judeţene şi conducerea Spitalului Judeţean din Târgovişte au analizat modul în care Secţia Ortopedie a fost organizată ca spaţiu de primire a pacienţior infectaţi cu COVID-19.

Acolo a fost amenajată o secţie ATI care să poată face faţă solicitărilor din perioada următoare.

Potrivit CJ Dâmbviţa, pavilionul a fost modernizat şi organizat pe trei circuite care să răspundă normelor de protecţie şi igienă pentru personalul medical, dar şi în ce priveşte tratamentul aplicat pacienţilor infectaţi cu Coronavirus. 

În plus, această secţie a fost echipată cu panouri de comandă şi control, care permit personalului medical să supravegheze şi să asiste pacienţii, la cele mai înalte standarde de siguranţă. 

Pavilionul este dispus pe două nivele şi conţine în total 36 paturi, din care 6 paturi de terapie intensivă.

Circuitul personalului a fost gândit în aşa fel încât să se încadreze în zone diferite de risc, de la mic la mare, atunci când se face accesul, şi invers, la ieşire, zonele fiind marcate în culorile verde, galben şi roşu.

La etajul întâi, s-a înfiinţat şi un spaţiu de odihnă pentru personal. 

„Secţia Ortopedie va funcţiona ca un mic spital, aproape independent de restul spitalului. Felicit epidemiologii spitalului pentru modul în care au gândit acest spaţiu. A fost o muncă de aproximativ 3 săptămâni, dar ne mândrim cu ceea ce am reuşit să facem. Investiţia nu a fost mică. Nu pot prezenta suma exactă la acest moment, dar aici o contribuţie majoră au avut-o donaţiile pe care le-am primit, urmare a apelului făcut de preşedintele consiliului judeţean şi ca atare, rezultatele au fost deosebite. Am modernizat cele trei săli de operaţie existente, am organizat două saloane de terapie intensivă cu şase paturi ultramoderne – cu ventilatoare, monitoare, staţii şi centrale de monitorizare a parametrilor, centrale de vizualizare a pacienţilor. Am schimbat uşile cu unele transparente, astfel încât personalul să nu intre de foarte multe ori la pacienţi, iar gradul de expunere să se reducă, întrucât protecţia personalului este prioritară în aceeaşi măsură ca îngrijirea pacientului”, a precizat dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Judeţean.

„Circuitele de la Pavilionul Ortopedie au fost gândite pe 3 zone: o zonă verde, cu risc scăzut, în care se va face accesul personalului direct de afară, pentru echipare; o zonă galbenă, intermediară, cu risc mediu, între zona verde şi zona roşie, cu pacienţi. 

„În această zonă galbenă, personalul se dezechipează când vine din zona roşie, după ce a îngrijit pacienţi COVID-19 pozitivi şi, respectiv, zona roşie – zonă cu risc crescut, în care se află pacienţii şi unde sunt şi alte cabinete ale personalului; în aceste locaţii din zona roşie, tot personalul va purta echipament de protecţie complet. Dacă ar trebui să rămână în echipamentul de spital, personalul va urma obligatoriu circuitul invers, adică: zonă roşie, zonă galbenă (dezechipare şi rămânere în echipament de spital), iar apoi trecerea în zona verde. La parter avem 6 paturi de terapie intensivă, destinate pacienţilor cu afecţiuni severe şi critice, care au nevoie de ventilaţie mecanică şi intubaţie. De asemenea, sunt prevăzute rezerve cu câte un pat şi cu două paturi atât la parter, cât şi la etaj. În rest, celelalte paturi sunt în număr de 30 pentru pacienţii care au COVID-19 şi care sunt şi urgenţe medico-chirurgicale. Practic, sunt 30 de paturi şi 6 ATI”, a precizat Răzvan Berechet, medic epidemiolog în cadrul SJUT. 

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a precizat că acest circuit a fost gândit împreună cu colegii de la spitalul judeţean.

„Îi felicit pentru ceea ce au reuşit să facă şi, de asemenea, vreau să le mulţumesc tuturor acelora care ne-au sprijinit prin donaţii, care au constat atât în aparatură medicală şi echipamente, cât şi financiar, pentru că foarte mulţi sponsori generoşi au donat bani. Vreau să îi felicit pentru faptul că au dat dovadă de solidaritate şi să îi asigur pe cetăţenii din Judeţul Dâmboviţa că suntem aproape de ei, să aibă garanţia că se face tot ceea ce este omeneşte posibil, la un nivel ridicat de tehnologie şi cu un risc minim de infectare”, a spus acesta.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație