Managerul spitalului din Găeşti despre sistemul medical: „Pot să vaccinez 200 de oameni pe zi. Azi mi-ai programat 5“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Beluşică, manager Spital Găeşti Sursa Facebook L.B.

Managerul Spitalului din Găeşti se ia la trântă cu sistemul medical, după ce a iscat o dezbatare amplă în mass-media cu declaraţia despre vaccinare. Medicul Laurenţiu Beluşică a spus că ar vaccina şi populaţia cu dozele rămase de la medicii care nu vor să se imunizeze.

Beluşică a transmis, joi, de Sfântul Ioan, un mesaj-pamflet în care critică hibele din campania de vaccinare. 

”Ioaneeee, unde mergi aşa devreme?” / „Mă duc la vaccinare, bă Ghe!” / „Păi, nu ţi-e frică?” / „Nu mi-e frică, mă vaccinează Beluşică” / „Aha, hai că vin şi eu că ăsta ne primeşte numai câte 5” - este postarea medicului Laurenţiu Beluşică, care precizează că este vorba de un pamflet şi mesajul nu are „multă legătură” cu realitatea.

Medicul le-a transmis următorilor de pe Facebook mesajul de „La mulţi ani” şi a îndemnat la vaccinare. 

Managerul Spitalului Găeşti în început să arate şi hibele din „sistem”, acea „chestie care s-a născut prin anii '50 şi care încă se târâie printre noi”.

„Când spun sistemule, nu mă refer la o persoană anume sau la o instituţie anume. Mă refer la o chestie care s-a născut prin anii '50 şi care încă se taraie printre noi. Are şapte capete, epoleţi vechi de 60 de ani, solzi, nişte resturi de uniformă militară, jumate de halat de spital, vai mama lui şi robă de honoris causa ruptă şi aia, hidoasă, ce mai. Mai face lucruri bune ici colo dar gata sunt altele mai bune”, crede Beluşică. 

Postarea medicului:

„Aşadar, sistemule, bună dimineaţa. Cele bune să se adune, cele rele le discutăm aici că nu avem unde.

1. Mă pui să ţin oamenii din linia de vaccinare 12 ore la lucru în fiecare zi plus în we. Tu ai citit codul muncii?

2. Mi-ai programat sâmbătă în 12 ore de lucru 2 pacienţi la ora zece. Şţii că pierd 3 doze? Dar mă ajută un înger păzitor şi o să o scot la lumină.

3. Tu şţii că dintr-un flacon se pot vaccina 6 oameni şi nu 5? În Olanda aşa se face. Dar ei au farmacist în grupa de vaccinare. Tu nu te-ai gândit. Nici măcar nu ai citit.

4. Tu şţii că eu, cu o singură linie de vaccinare care este concepută după toate regulile legale, pot să vaccinez 200-250 de oameni pe zi ? Azi mi-ai programat 5.

Mai am, dar acum te las să te gândeşţi şi să dormi puţin că e ora prânzului. Ne auzim mâine dimineaţă. Vezi să ţi iei diseară pastilele de hipertensiune şi de scădere a colesterolului”, a fost mesajul medicului.

Un anunţ nefericit al managerului Spitalului din Găeşti a declanşat un val de reacţii în ţară, până la cel mai înalt nivel. Din cauză că foarte mulţi medici din spitalul său au refuzat să se vaccineze, doctorul Laurenţiu Beluşică a chemat lumea la vaccinare, pe Facebook, pentru a nu arunca dozele.

Sursa Facebook L.B.

Imediat după anunţul medicului, coordonatul campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiţă, a vorbit despre un management defectuos în cazul de la Găeşti, iar DSP Dâmboviţa a demarat o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat exact şi dacă Beluşică şi-a pus planul în aplicare.

Vă recomandăm să mai citiţi:

A început vaccinarea şi în judeţul Dâmboviţa. Câte doze au fost primite

Florin Cîţu vrea ca cele 932 de centre de vaccinare să fie gata săptămâna viitoare: Dacă păstrăm ritmul, ajungem la 100.000 de vaccinuri pe zi

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”