FOTO VIDEO "Ghinionistul" va rula din 8 decembrie şi la Târgovişte. Ce vedete fac parte din distribuţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Filmările pentru comedia ,,Ghinionistul” au avut loc în luna octombrie a anului trecut, în oraşul Reşita, precum şi în împrejurimi

După ce în urmă cu un an aborda pentru prima dată genul thriller cu filmul ,,Tudo”, Iura Luncaşu revine pe marile ecrane din 8 decembrie, cu cel de-al cincilea lungmetraj al său, comedia ,,Ghinionistul”.

Comedia ,,Ghinionistul” aduce împreună actori cu greutate, nume consacrate ale industriei muzicale şi figuri marcante ale showbizului autohton. Cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa, Gheorghe Visu şi Radu Gabriel în rolurile principale, ,,Ghinionistul” a rezervat partituri savuroase şi pentru: Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianţu şi Codin Maticiuc.

,,Am aşteptări mari de la ,,Ghinionistul’’ pentru că am o dorinţă uriaşă de a continua în zona asta de film independent. Mai mult, consider că am datoria de a încerca să aduc cât mai mulţi oamenii în sala de cinema, aşa că am mizat pe comedie şi sper că cel puţin din perspectiva genului, a scenariului şi nu în ultimul rând a distribuţiei excepţionale, ,,Ghinionistul” să convingă publicul românesc că cel mai bine ne pricepem să râdem. Am avut noroc că am întâlnit oameni care au înteles asta, primul sprijin venind din Reşita, unde am descoperit o mare deschidere din partea tuturor. Autorităţile locale, în special Primarul Ioan Popa, precum şi comunitatea de business au făcut totul ca acest film să iasă aşa cum ne-am dorit”, a spus regizorul, potrivit unui comunicat de presă.

"Cum noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile, filmul „Ghinionistul” este despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că este urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur! „Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil a unui tânăr talentat care trebuie să înveţe să se bucure din nou de viaţă. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 8 decembrie", se mai precizează în document.

Ruby, de nerecunoscut

Blondă şi cu o costumaţie diferită de cele cu care ne-a obişnuit, Ruby este de nerecunoscut în rol de proprietăreasă şi complet necruţătoare faţă de chiriaşii săi din comedia ,,Ghinionistul”, unde din 8 decembrie, odată cu premiera filmului pe marile ecrane, talentata artistă răspunde la numele de Zizi şi are cele mai amuzante replici.

În noul film regizat de Iura Luncaşu, Ruby îl are drept soţ pe Augustin Viziru, al cărui personaj se poate spune ca nu este la fel de atent la business-ul familiei cum este Zizi, ba mai mult, demonstrează clar că interesul lui e în altă parte. 

Virgil Ianţu a îmbătrânit 20 de ani

Celebrul prezentator tv, Virgil Ianţu, s-a transformat total la indicaţiile regizorului Iura Luncaşu şi a renuntat aproape complet la podoaba capilară, acceptând şi un machiaj generos, care l-a îmbătrânit cu cel puţin 20 de ani, totul numai pentru rolul său din comedia ,,Ghinionistul”, care va avea premiera pe marile ecrane din 8 decembrie.

În interpretarea unui tată dedicat, dispus să-i ofere fiicei sale tot sprijinul material necesar, personajul interpretat de Virgil Iantu, domnul Dinu, va descoperi pe propria-i piele că cele mai importante lucruri pentru un copil sunt: atenţia şi iubirea necondiţionată. Relaţia conflictuală pe care Dinu o are cu fiica sa (Sânziana Tarţa) îl va face să reconsidere tot felul său de a fi.

,,Ghinionistul’’ este o producţie independentă realizată exclusiv din fonduri proprii sub egida Imagine8 Stories, scenariul filmului fiind semnat de Salex Iatma, Iura Luncaşu şi Radu Gabriel, producători ai comediei fiind Iura Luncaşu şi Andrei Băltăreţu-Iancu.

Filmările pentru comedia ,,Ghinionistul” au avut loc în luna octombrie a anului trecut, în oraşul Reşita, precum şi în împrejurimi.

Filmul va rula până marţi, la Line Cinema Târgovişte.

Pentru mai multe informaţii despre filmul ,,Ghinionistul” puteţi accesa pagina de Facebook

Mai multe pentru tine:
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Bărbat din București, păcălit de iubit: a contractat două credite în valoare totală de 100.000 de lei pe numele lui
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”