Corul Madrigal vine la Festivalul Medieval Dracula

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corul Madrigal vine la Festivalul Medieval Dracula

Corul Madrigal va susţine, vineri, de la ora 22.00, un concert la Curtea Domnească din Târgovişte. Intrarea este gratuită.

Spectatorii vor putea urmări şi un recital de muzică renascentistă susţinut de Cvartetul de coarde ''Muntenia'' al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Cristina Munteanu – harpă solo.

Spectacolul este inclus în manifestările din cadrul Festivalului Medieval Dracula din 13-16 iunie de la Târgovişte.

Recitalul care va începe la ora 22, va fi susţinut între ruinele Curţii Domneşti unde se află renumitul Turn al Chindiei, repertoriul fiind compus în exclusivitate din muzică medievală europeană.

Corul Naţional de Cameră Madrigal s-a născut sub zodia succesului în 1963, sub bagheta dirijorului-fondator  Marin Constantin, devenind formaţia românească a cărei menire s-a dovedit a fi o existenţă în lumea ”Perfecţiunii” şi a ”Purităţii” în lumea ”Absolutului în artă”, un adevărat brand cultural românesc. În anul 2013 s-au implinit 50 de ani de când celebritatea a strâns în cartea formaţiei succese după succese: peste 4000 de concerte, sute de turnee, participarea din 1964 la toate ediţiile Festivalului Internaţional ”George Enescu”, 40 CD-uri, filme de lung şi scurt metraj, realizate în România, Europa, Asia şi America, numeroase premii şi distincţii. 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Festivalul Naţional „DRACULA“, patru zile medievale, la umbra Turnul Chindiei. Târgovişte se transformă, de vineri, în capitală medievală

VIDEO Repetiţii pentru spectacolul "Vlad Voievod Drăculea", de la Târgovişte

VIDEO Premieră la Târgovişte. Autorităţile vor organiza Festivalul Naţional "Dracula"

VIDEO Festivalul Naţional „Dracula” va fi organizat în perioada 14 - 16 iulie, la Târgovişte 

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste