Centrul de recuperare pentru veterani, care urma să fie construit lângă Târgovişte, scos inexplicabil din PNRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa ar trebui să arate, după reabilitare, centrul AMVVD de la Mănăstirea Dealu. FOTO: Marius Apostol

Militarii veterani care îşi construiesc un centru de recuperare, lângă Mănăstirea Dealu, au rămas fără finanţarea de 50 de milioane de euro, deoarece Ministerul Fondurilor Europene a scos, în mod inexplicabil, proiectul din PNRR.

Vestea a căzut ca un trăsnet peste veterani, în perioada în care peste 600 de militari români dizlocaţi în Afganistan vor reveni în ţară în următoarele luni, parte a planului NATO de retragere a trupelor din această ţară.

Veteranii au reuşit să finalizeze în decembrie, anul trecut,  un proiect de 50 de milioane de euro şi au bătut la multe uşi de miniştri până să ajungă aici. Acum, fără nicio explicaţie, proiectul la care au muncit enorm nu se mai poate realiza. Cel puţin, nu din fonduri europene.

Singura variantă de a repune pe lista investiţiilor proiectul Centrului pentru Veterani, este la Bruxelles. Veteranii au depus un memoriu, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ministerul Fondurilor Europene ar fi motivat scoaterea de pe listă a proiectului de 50 de milioane de euro în urma unei cerere de suplimentări pe care Comisia Europeană a făcut-o pe seama acestuia.

Veteranii îl acuză acum pe ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, că a blocat total proiectul de pe urma căruia ar beneficia sute de militari, poliţişti sau jandarmi.

„România, cu tot ce înseamnă ea, o datorăm Eroilor, Martirilor şi veteranilor Neamului. Memoria Eroilor şi Martirilor Neamului trebuie respectată şi transmisă din generaţie în generaţie, neştirbită. De veterani trebuie să ne îngrijim pe măsura sacrificiului făcut la altarul Neamului. Dar când la conducerea României ajung indivizi lipsiţi de orice urmă de dragoste şi respect pentru România şi pentru români, nu mai am cuvinte. Este inadmisibil aşa ceva. Ruşine să îi fie pentru că a aruncat din pix la coşul de gunoi finanţarea pentru Centrul de Reabilitare a Veteranilor”, i-a transmis Marius Apostol, preşedintele Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir (AMVVD).

Despre Centrul AMVVD de la Mănăstirea Dealu

AMVVD construieşte lângă Mănăstirea Dealu, Târgovişte, acolo unde a fost instruit în tinereţe regele Mihai I, un centru de recuperare. Este primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.

Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.

Ideea înfiinţării acestui centru s-a născut dintr-o suferinţă. Pentru că militarii români, care au fost pe fronturile altora şi care s-au întors acasă cu diferite traume (fizice sau psihice) nu aveau unde să se trateze alături de familie, Marius Apostol, unul dintre militarii grav răniţi în Afganistan, a pus bazele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Alături de camarazii de arme, el s-a gândit să înfiinţeze în ţară primul centru pentru tratarea veteranilor şi a militarilor răniţi.

Locuinţe modulare militari fără adăpost FOTO: AMVVD

Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.

Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt luaţi în vizor atât văduvele, cât şi copiii orfani ai militarilor.  

Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.

AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 36.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Militarii români îşi construiesc spital pentru tratarea traumelor de război. MApN recunoaşte în premieră că militarii suferă de sindrom post-traumatic

Poveştile militarilor răniţi pe fronturile din Irak şi Afganistan. Unii au rămas ţintuiţi în scaunul cu rotile, alţii - proptiţi în baston, dar tot s-ar întoarce pe front

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”