Militarii români îşi construiesc spital pentru tratarea traumelor de război. MApN recunoaşte în premieră că militarii suferă de sindrom post-traumatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veteranii şi militarii răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak au pus bazele singurului centru medical de tratament şi recuperare pentru militari din România şi din estul Europei. Centrul, format din două pavilioane, se află lângă la Mănăstirea Dealu, din comuna dâmboviţeană Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 metri pătraţi. În faza finală, va putea găzdui 434 de militari şi pe familiile acestora.

Primul spital din România dedicat militarilor români răniţi pe fronturile din afara ţării este în plină construcţie în comuna Aninoasa, lângă Târgovişte. Centrul pentru refacerea, recuperarea şi raabilitarea militarilor va funcţiona lângă Mănăstirea Dealu, acolo unde a funcţionat, în trecut, un spital pentru bolnavii de TBC.

Centrul, format din două clădiri (pavilioane) se aflălângă la Mănăstirea Dealu, din comuna Aninoasa, şi are o suprafaţă de 102.000 mp2. Clădirile Spitalului Mănăstirea Dealu au fost ridicate în 1912, când acolo a funcţionat Liceul Militar “Nicolae Filipescu”, unde a învăţat şi regele Mihai.

Imagine indisponibilă

Ideea înfiinţării acestui centru s-a născut dintr-o suferinţă. Pentru că militarii români, care au fost pe fronturile altora şi care s-au întors acasă cu diferite traume (fizice sau psihice) nu aveau unde să se trateze alături de familie, Marius Apostol, unul dintre militarii grav răniţi în Afganistan, a pus bazele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Militarilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Alături de camarazii de arme s-a gândit să înfiinţeze în ţară primul centru pentru tratarea veteranilor şi a militarilor răniţi.

GRAV RĂNIT ÎN CAMPANIA DE CAPTURARE A LUI BIN LADEN

Acum şapte ani, Marius Apostol, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani, a fost grav rănit în operaţiunea de capturare a lui Osama Bin Laden – liderul Al Qaeda, în Afganistan. Maşina blindată în care era militarul român a fost aruncată în aer. Operaţia care i-a salvat viaţa a fost făcută în străinătate.

“A fost un atac al talibanilor cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra patrulei româneşti, de 200 de kg. Maşina a sărit în aer la 180 de grade. Au fost 4 militari răniţi, printre care şi eu, foarte grav. Am intrat în comă, fiind dus de urgenţă în Spitalul Militar de rol 3 din Kandahar al NATO. Au urmat nouă intervenţii chirurgicale în trei săptămâni. Mi-a fost afectată coloana. Eu acum am o proteză metalică la coloană şi 48 de plăcuţe metalice la picioare. Ambele picioare mi-au fost zdrobite. Un camarad al meu, pentru că nu mă puteau scoate dintre fiarele contorsionate, a luat decizia de a-mi rupe piciorul. Am rămas imobilizat la pat aproximativ un an de zile”, povesteşte plutonier ajutant principal în retragere, Marius Apostol. 

Imagine indisponibilă

A urmat o perioadă foarte grea atât pentru el cât şi pentru familia sa. “Am momente în care merg în baston, dar şi momente în care nu merg în baston. Depinde de atmosferă. Mă afectează când e frig pentru că nu mai pot merge, nu îmi mai controlez picioarele. Dacă e cald şi frumos, nu am probleme”, spune acesta.

Vrând să meargă la recupere de  specialitate în ţară nu prea avea unde. Atunci s-a gândit, alături cu colegii săi, că ar putea realiza un spital al lor.  Unitatea se ridică din banii donatorilor şi va fi singurul centru medical de tratament şi recuperare pentru militari din estul Europei. Va avea, în total, 434 de locuri. Primul din cele două pavilioane e aproape amenajat. Mai are nevoie de tencuială la interior, mobilier şi aparatură medicală. Costurile se apropie de un milion de euro, potivit unor estimări.

Imagine indisponibilă

AMVVD vrea să finalizeze construirea acestui centru până în luna noiembrie a acestui an, iar de “ziua veteranilor” să taie panglica. “Anul acesta vrem să finalizăm primul pavilion, pentru că al doilea e mult mai mare. Finanţarea vine pe mai multe categorii. Avem sponsori care ne sprijină, din respect pentru veterani, pentru militarii răniţi. Pe de altă parte avem şi o campanie prin sms, prin care toţi românii pot dona 2 euro. Pe 9 iunie facem un spectacol caritabil de strângere de fonduri prin teledon. Vom face cel puţin două spectacole de acest fel. În altă ordine de idei, avem nevoie de susţinerea Guvernului României. Aşa cum colegii noştri polonezi au patru centre de recuperare pentru veterani, cred că a sosit momentul ca statul să ne sprijine în realizarea acestui vis al nostru”, adaugă Marius Apostol.

Spitalul va cuprinde zeci de mini apartamente, în care militarii vor fi trataţi alături de familie, spaţii de tratament, cazare, recreere, locuri de joacă pentru copii, alte facilităţi pentru tratament şi odihnă.

“Personalul va fi numai de specialitate. Foarte mulţi specialişti atât din România cât şi din afară vor să lucreze în România, voluntar, fără a fi plătiţi, numai să trateze militarii răniţi. Am primit foarte multe mesaje în acest sens. Va fi nevoie de specialişti în psihologie, kinetoterapie, fizioterapie, chirurgie, terapie ocupaţională etc. De asemenea, recuperarea vrem să se facă cu familiile şi cu copiii alături. Vom avea piscină, vom avea parcuri de recreere, locuri de socializare. Contează foarte mult lucrurile acestea pentru că şi familiile suferă, nu doar militarii”, explică Marius Apostol.

Practic, Centrul va dispune de nişte apartamente mai mici. Sunt luaţi în vizor atât văduvele, cât şi  copiii orfani.  

Imagine indisponibilă

“E nevoie de psihologi pentru că mulţi veterani nu au afecţiuni fizice, dar au afecţiuni psihice. Pentru prima dată, Ministerul Apărării a recunoscut că militarii români suferă de sindromul post-traumatic. Primul pavilion are  o capacitate de doar 34 de locuri. Foarte puţin, dacă ne gândim că România a trimis în teatrele de operaţii peste 40.000 de militari. Pavilionul doi, pe care veteranii vor să-l reabiliteze cu fonduri europene şi să îl dea în folosinţă în cel mult trei ani, va dispune de 400 de locuri”, mai spune plutonier ajutant principal în retragere, Marius Apostol. 

Pentru terminarea primului pavilion, Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie - Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.)  organizează, pe data de 9 iunie, la Mănăstirea Dealu, spectacolul caritabil „Suflet de erou vii”.

Imagine indisponibilă

La spectacol vor  cânta Reprezentativa Armatei României, Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”, Trupa Maxim, Florin Chilian, RAOUL,  Radu Ciordaş, Nicoleta Vasile, Simona Dinescu, Trifu şi Târgoveţii, Ansamblul artistic Sonţe, Ioana Barbu şi Andra Maria Petre.

Până în prezent, 28 de militari români şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak şi 180 militari au fost răniţi.

AMVVD este formată în anul 2014, iar la ora actuală numără peste 10.000 de membri: militari, poliţişti, veterani, veterani cu dizabilităţi, adică militari răniţi, văduve şi 2.000 de membri asociaţi din societatea civilă.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite