Asistent medical mituit cu o sticlă de whisky şi 1.200 de lei de un pacient care avea de gând să îl interneze la Psihiatrie pe tatăl său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cauză s-a beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul D.G.A. – Serviciul Tehnic şi I.G.P.R.-Direcţia de Operaţiuni Special

Un asistent din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgovişte - Secţia Exterioară nr. 5 Psihiatrie Gura Ocniţei este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa au finalizat cercetările iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a emis rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S.H. asistent medical în cadrul Spitalului de Urgenţă Târgovişte- Secţia Exterioară nr. 5 Psihiatrie Gura Ocniţei, pentru săvârşirea în concurs a trei infracţiuni de trafic de influenţă.

"În fapt, în urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de către ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi în baza ordonanţelor de delegare, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a inculpatului S.H. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sus-menţionate, constând în aceea că, în cursul anului 2016, în trei rânduri, a pretins şi primit de la martorul denunţător C.M.A. suma totală de 1.200 lei şi o sticlă de whisky, din care 250 de lei şi sticla de whisky pentru sine, iar restul sumei pentru a i-o înmâna unui doctor din cadrul aceleiaşi unităţi spitaliceşti, în schimbul promisiunii că-şi va trafica influenţa pe care o are asupra acestui cadru medical în legătură cu internarea tatălui denunţătorului", se arată într-un comunicat al DGA.

La data de 15.07.2016, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa, împreună cu procurorul de caz, au organizat acţiunea de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce acesta din urmă primea de la martorul denunţător suma de 450 lei.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul D.G.A. – Serviciul Tehnic şi I.G.P.R.-Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”