Alegeri locale. Peste 1.160 de angajaţi MAI vor fi angrenaţi în misiuni specifice, dintre care 671 sunt poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română anunţă că a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor locale. Astfel, la nivelul judeţului Dâmboviţa, peste 1.160 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral, dintre care 671 sunt poliţişti.

Obiectivele urmărite de oamenii legii în cadrul acestori misiuni sunt paza secţiilor de votare, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea unor evenimente negative precum şi aplicarea cu fermitate, corectitudine şi echidistanţă a prevederilor legale atunci când se constată încălcări ale legii.

Aproape 290 de poliţişti şi 76 de jandarmi se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale, în această perioadă.

De asemenea, măsurile de pază şi protecţie la cele 432 de secţii de votare constituite la nivelul judeţului Dâmboviţa, vor fi asigurate de 263 de poliţişti, 213 jandarmi, 236 pompieri şi 17 efective aparţinând altor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 

"Totodată, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, vor acţiona, conform competenţelor, 104 poliţişti, constituiţi în 46 de echipe operative. A fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 15 poliţişti, care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, împreună cu structurile de jandarmi, dacă situaţia operativă o va impune" se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă