Accident grav pe centura Târgoviştei. Trei tineri s-au izbit cu maşina de un copac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 20 de ani, fără rea multă experienţă la volan, s-a oprit cu maşina într-un copac, pe centură oraşului Târgovişte. Se pare că ar fi pierdut controlul asupra volanului, a derapat şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc, sâmbătă, pe Calea Ialomiţei, în apropiere de Comlexul de Nataţie. Şoferul şi alţi 2 tineri aflaţi în maşînă au scăpat doar cu răni uşoare, însă al treilea, un minor de 16 ani e în stare mai gravă la spitalul judeţean de urgenţă din Târgovişte.

Un martor a văzut întreagă scenă şi e de părere că tânărul şofer ar fi avut viteză. Copacul e foarte posibil să le fi salvat viaţa celor patru, fiindcă a împiedicat maşina să cadă într-un canal de irigaţii plin cu apă şi destul de adânc.

La faţa locului a sosit imediat echipajele de la descarcerare care a extras victimele din autoturism şi le-a predat ambulanţei. 

„Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) şi o autospecială de descarcerare. În urma accidentului rutier, ocupantul locului din stânga – spate (un băiat minor de 16 ani) a rămas încarcerat, fiind extras din autoturism de către pompieri. Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanţă SAJ şi transportată la UPU Târgovişte”, a preciat ISU Dâmboviţa.

Şoferul şi alţi doi pasageri au scăpat cu răni uşoare, însă al treilea pasager, un tânăr de 16 ani, aflat pe partea dreapta spate a maşinii a ajuns la spitalul judeţean de urgenţă din Târgovişte în stare destul de gravă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe teu vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut evenimentul rutier

Mai multe pentru tine:
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie