Suceava a fost cucerită de cavaleri neînfricaţi şi domniţe frumoase: „Ne străduim să fie cea mai mare paradă medievală din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare paradă cu făclii din România a deschis ediţia din acest an a Festivalului Medieval de la Suceava. În fruntea alaiului din care au făcut parte aproape 500 de personaje medievale s-au aflat 21 de călăreţi, urmaţi de saltimbacii care scuipau flăcări, arlechini pe picioroange, bufoni, cavalari neînfricaţi şi domniţe frumoase.

A început Festivalul Medieval de la Suceava. Evenimentul a debutat joi, 15 august, cu o frumoasă paradă stradală la care au participat aproape 500 de persoane îmbrăcate în costume insprirate din cărţile de istorie. 

Din alaiul care a pornit din cartierul Obcini spre Cetatea domnitorului Ştefan cel Mare au făcut parte călăreţi cu armuri de fier,  arlechini pe picioroage, saltimbaci care scuipau flăcări,  domniţe frumose, vrăjitoare poznaşe care aruncau cu orez în strânga şi-n dreapta şi-i descântau pe trecători,  călăi neiertători, îmblânzitori de şoimi, păpuşari şi toboşari. 

Personajele medievale au colorat oraşul şi au presărat răbdare în sufletele şoferilor care au rămas blocaţi în trafic pentru a face loc paradei. Cei care s-au costumat sunt din Serbia, Ungaria, Ucraina, Slovacia şi Republica Moldova şi, evident, România. 

Ca-n fiecare an, sucevenii şi vizitatorii au ieşit cu miile pe străzi. Au fotografiat parada, au admirat costumele "medievalilor" şi i-au aplaudat pentru că au reuşit să-i bucure şi să le arate cât de frumoasă este Cetatea Sucevei pe timp de noapte.

Mulţi alţi suceveni au ales să aştepte alaiul la Cetatea de Scaun, urmărind un concert susţinut de Bucovina. Trupa de folk -metal a urcat pe o scenă amplasată pe zidurile fortului muşatin şi a cântat timp de mai bine de o oră câteva dintre cele mai cunoscute şi apreciate piese ale lor.

Directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, a declarat că s-a străduit să organizeze cea mai mare paradă medievală din România. 

Până duminică seară, 18 august, în Cetatea de Scaun a Sucevei şi în Muzeul Satului, vor fi susţinute zeci de spectacole medievale pe zi, de trupe de actori profesionişti şi amatori din ţară. Activităţile încep la ora 10.00. Programul detaliat poate fi consultat pe pagina de Facebook Muzeul Bucovinei, unde există şi un mesaj pentru vizitatori. 

“Te vor întâmpina 472 de cavaleri, domniţe, păpuşari din ţară şi din Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina, Republica Moldova cu: dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell’arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animaţii medievale (painting facial), baloane de săpun uriaşe, toate la Festivalul Medieval Suceava 2019”, au transmis organizatorii. 

Festivalul de Artă Medievală "Ştefan cel Mare" este organizat Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Bucovinei şi Primăria Municipiului Suceava .


 

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă