Memoria evreilor deportaţi din Bucovina în 1941, cinstită prin plăci comemorative montate în cinci gări din judeţul Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe plăcuţe comemorative dedicate zecilor de mii de evrei care au fost deportaţi din Bucovina în 1941 au fost montate în gările şi sinagogile din judeţul Suceava.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER) – Cultul Mozaic, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” şi Comunităţile Evreilor din Suceava şi Rădăuţi au organizat în zilele 6 şi 7 octombrie o serie de evenimente comemorative în oraşele Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Suceava.

Manifestările au loc în preambulul Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului în România, 9 octombrie, când se împlinesc 75 de ani de la deportarea masivă a evreilor bucovineni în Transnistria. Au fost realizate cu sprijinul Ministerului Transporturilor, JDC România, Consiliului Judeţean Suceava, a primăriilor din localităţile respective, precum şi a Muzeului Bucovinei din Suceava.

În ziua de 6 octombrie, în gările şi la sinagogile din Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Suceava au fost dezvelite plăci comemorative şi au avut loc ceremonii religioase mozaice.

Pe aceste plăci comemorative se afla mesajul: „În toamna anului 1941, au fost deportaţi din Bucovina 91.845 de evrei, din ordinul lui Ion Antonescu. Ca urmare a politicii antisemite a regimului de la Bucureşti, în zilele de 9, 10 şi 11 octombrie 1941, mii de evrei, bărbaţi, femei, copii, au fost trimişi forţat în Transnistria. Mulţi dintre ei au murit acolo executaţi, din cauza epidemiilor, de frig sau de foame. Fie ca memoria acestei tragedii să rămână ca un avertisment pentru generaţiile viitoare”.

Pe data de 7 octombrie, la Muzeul Bucovinei din Suceava a avut loc un simpozion, organizat de Centrul pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, în cadrul căruia au avut loc comunicări istorice, a putut fi vizitată o expoziţie dedicată deportărilor în Transnistria şi au fost prezentate cărţile „Ultima ţigară a lui Fondane” şi „America de peste pogrom”, semnate de Cătălin Mihuleac. De asemenea, a fost proiectat un film documentar pe tema deportării evreilor în Transnistria.

Tot astăzi (7 octombrie), a fost reinaugurată Sinagoga „Gah” din Suceava, clădire ridicată în 1870, care în ultimele luni a fost reabilitată şi re­novată. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul FCER-CM, la adresa jewishfed.ro, precum şi pe facebook.com/FederatiaEvreilor.

Aceste manifestări au loc pentru a comemora faptul că la data de 9 octombrie 1941, a început deportarea forţată a populaţiei evreieşti din Basarabia şi Bucovina.

Alte ştiri pe această temă:

Mărturii din iadul de la Auschwitz. Supravieţuitorii care au spus lumii ce s-a întâmplat în lagărul din Polonia

Legile nedrepte din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, prin care evreii erau izolaţi: siliţi să se căsătorească doar între ei şi să nu deţină averi

Experimentele sadice ale doctorului Mengele pe şapte pitici din Maramureş. „Îngerul morţii“ le-a extras măduvă osoasă şi i-a orbit cu picături otravitoare

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie