Doctoriță din Suceava înjunghiată de soț și la un pas să fie ucisă: „Am reușit să smulg cuțitul în ultima clipă” VIDEO

0
Publicat:

Scenele violente s-au petrecut chiar sub ochii celor doi copii ai cuplului, copii de 1 și 3 ani. Femeia se plânge că deși a fost sistematic maltratată nu s-au luat măsuri împotriva bărbatului agresiv.

Cristina Molie, medic Suceava înjunghiat de soț, FOTO: Alina Iosif

Clipe de groază pentru medicul sucevean Cristina Molie, care vineri a ajuns la spital rănită după ce a fost înjunghiată de mai multe ori de soț.

Femeia de 34 de ani povestește că a fost atacată din senin în momentul în care a deschis ușa apartamentului pentru a ieși. Eră împreună cu ce doi copii minori, de 1 și 3 ani, și voia să îi ducă la creșă.

Soțul, cu care aceasta este în divorț, a așteptat pe casa scării și s-a năpustit asupra femeii care era cu fiul cel mic în brațe. Au urmai scene violente, chiar sub ochii celor doi copilași.

Doctorița a fost împinsă în casă, cu tot cu fiul cel mic, pe care îl avea în brațe, în timp ce fiul cel mare a rămas pe hol. Băiețelul de trei ani a început să strige disperat după ajutor.

Cristina Molie spune că nu ar mai fi în viață dacă nu ar fi reușit să pareze loviturile de briceag ale soțului și să scape din mâna lui. Ea a fost rănită la față, la ochiul stâng, la mâini și în zona cervicală.

Mă pregăteam să ies cu copiii din casă, să îi duc la creșă, am verificat camerele video, am văzut că nu este nimeni în casa scării.... A ieșit întâi băiatul de 3 ani, celălalt era în brațe la mine. Deodată s-a năpustit de pe scări cu un cuțit în mână. M-a împins în casă, am țipat foarte tare, atunci m-a lovit cu acel briceag. Cu mâna am reușit să smulg cuțitul în timp în ultima clipă, ce el era urcat cu genunchii pe mine. Băiatul cel mare a rămas în casa scării. Băiatul țipa foarte tare pe casa scării, el a ieșit și l-a tras în casă, atunci am reușit să sune la 112. Pe copii i-a împins și i-a îmbrâncit, dar nu cred că a avut intenția de a-i ataca și pe ei", a povestit femeia.

Aceasta are depuse mai multe plângeri împotriva bărbatului violent, la IPJ Iași dar și la Suceava, și a plecat din Iași tocmai pentru a scăpa de el, dar bărbatul o urmărește și o hărțuiește sistematic. A fopst agresată în mai multe rânduri, inclusiv când avea ordin de protecție împotriva soțului, însă până la acest episod bărbatul de 36 de ani nu a fost reținut pentru faptele sale.

Au fost încălcări ale ordinului de protecție chiar în clădirea Judecătoriei, la procesul de divorț. Cu toate camerele de supraveghere, cu toți jandarmii de față, nu a avut nici o jenă", a mărturisit femeia, care se plânge că nu au fost luate măsuri.

Doctorița mărturisește că se teme pentru viața ei și că vineri intenția clară a soțului a fost de a o ucide.

A reușit să se apere, chiar dacă era rănită și să ceară ajutor la 112. Ea a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu multiple plăgi înjunghiate și contuzii și a rămas internată.

Cristina Molie este medic rezident în Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean Suceava.

După atac, soțul violent a fugit dar a fost identificat de polițiști pe o stradă circulată din municipiul Suceava, chiar în zona sediului Poliției Municipiului Suceava.

Ionuț Molie, de 36 de ani, a fost ridicat, audiat și ulterior a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, loviri respectiv și alte violențe.

Soția sa a fost de acord să dicute cu reporterii, în disperare de cauză, pentru a se lua măsuri și pentru ca viața ei să nu mai fie pusă în primejdie.

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile