Aglomeraţie la şcoli pentru a nu rămâne fără un loc în clasa pregătitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de părinţi au mers azi la cele mai râvnite şcoli din Suceava pentru a-şi înscrie copiii în clasele premergătoare. Pentru a-i atrage pe părinţi, reprezentanţii unităţilor de învăţământ sucevene au organizat şi Ziua Porţilor Deschise, de fapt o acţiune de prezentare a şcolii.

Teama de a nu-şi vedea copilul înscris la şcoala pe care şi-o doresc i-a determinat pe mulţi părinţi suceveni să ignore programările şi să se prezinte încă de la primele ore ale dimineţii de ieri la secretariatele unităţilor de învăţământ.

La Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Burdujeni, cea mai mare ca număr de elevi din municipiul Suceava, mamele au luat cu asalt şcoala pentru a fi sigure că micuţii vor prinde un loc bun.

„Ştiam de programare, dar am preferat să vin personal, să văd cu ochii mei ce se întâmplă. Din ce mi s-a explicat, va fi la fel ca la grădiniţă, iar copii vor învăţa prin joc”, a spus nerăbdătoare una din mamele prezente ieri dimineaţă la Şcoala Gimnazială „Miron Costin”.

Pentru a fi cât mai convingători cu părinţii, reprezentanţii şcolilor au organizat tururi de vizitare a claselor. Le-au fost prezentate dotările, materialul didactic cu care se va lucra la ore, dar şi investiţiile făcute în şcoală în ultimii ani.

De exemplu, la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Ziua Porţilor Deschise, aşa cum a fost denumită de conducerea unităţilor de învăţământ, a început la orele prânzului şi s-a finalizat la orele 18.00.

„O mare problemă pentru noi este numărul mare de solicitări. Avem părinţi care vin nu doar din circumscripţia noastră, ci şi din alte zone ale municipiului Suceava şi chiar din satele vecine. Noi vom face o selecţie riguroasă şi vom face înscrierile după toate criteriile stabilite de metodologie”, a mărturisit Constantin Sîrghi, directorul Şcolii Gimnaziale „Miron Costin”.

La alte unităţi de învăţământ, cum ar fi spre exemplu Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, părinţii au fost chemaţi la ore diferite, tocmai pentru a evita aglomeraţia şi nervii.

Directorii de şcoli le cer părinţilor să nu se înghesuie cu înscrierile pentru clasa pregătitoare, şi asta pentru că această perioadă expiră abia pe 23 aprilie, iar admiterea nu se face după criteriul primul venit-primul servit, ci după criterii bine definite.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”