Consiliul Judeţean Ialomiţa, despre decontarea transportului elevilor navetişti: Legea prezintă o problemă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decontarea cheltuielilor încă nu poate fi posibilă FOTO Adevărul

Consiliul Judeţean Ialomiţa are intenţia fermă este de a sprijini copiii prin decontarea cheltuielilor pentru transportul local şi judeţean al elevilor din învăţământul preuniversitar, însă există pericolul care acest lucru să nu poată fi pus în aplicare.

Având în vedere că pe 8 februarie se preconizează începerea cursurilor prin prezenţa fizică a elevilor la şcoală, autorităţile din judeţul Ialomiţa au făcut o serie de precizări privind decontarea cheltuielilor pentru transportul copiilor.

În acest context, anunţă CJ Ialomiţa, faţă de luna noiembrie a anului trecut, au intervenit modificări legislative, astfel Legea nr. 226/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în vigoare de la data de 5 noiembrie 2020 prevede „Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a pe tot parcursul anului calendaristic”.

Potrivit acestui act normativ „în vederea asigurării gratuităţii …. decontarea se face de la bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ- teritoriale”.

"Practic, legea sus-invocată prezintă o problemă majoră de aplicare deoarece nu prevede emiterea unor Norme metodologice de punere în aplicare a noilor dispoziţii de decontare, pentru fundamentarea necesarului de sume destinate decontului deplasărilor efectuate de elevi către bugetul de stat şi maniera concretă de decontare.

Consiliul Judeţean Ialomiţa a semnalat Guvernului României şi Instituţiei Prefectului-Judeţul Ialomiţa, necesitatea reglementării unitare a procesului de decontare a transportului elevilor din învăţământul preuniversitar pe tot parcursul anului şcolar fiind imperios necesare norme metodologice pentru a putea aplica unitar în practică prevederile Legii nr. 226/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în caz contrar existând pericolul ca autoritatea publică judeţeană să fie în imposibilitatea de a pune în aplicare noile prevederi legislative.

Până în momentul de faţă autorităţile publice centrale nu au transmis niciun punct de vedere referitor la acest subiect!", a anunţat într-un comunicat de presă CJ Ialomiţa.

Vă mai recomandăm şi:

 Cine este cercetătoarea de excepţie ucisă în incendiul de la „Matei Balş“

Şantierul feroviar uriaş din vestul României. Cum arată calea ferată pe care trenurile vor trece cu 160 km/h VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?