Amintiri din studenţie cu Adrian Păunescu, la trei ani de la moartea scriitorului
0Astăzi se împlinesc trei ani de la moartea marelui poet Adrian Păunescu. Fost coleg de facultate cu regretatul scriitor, poetul ialomiţean Şerban Codrin rememorează viaţa de facultate alături de Adrian Păunescu.
Concurs de rime în casa poetului
În sufletul celor care l-au cunoscut pe Adrian Păunescu, au rămas doar amintirile. Crâmpeie din momentele cele mai intense pe care oamenii le-au trăit alături de poet renasc acum şi încearcă să umple golul lăsat de dispariţia sa.
Poetul ialomiţean Şerban Codrin (70 ani) a rămas blocat în momentul în care buletinele de ştiri anunţau moartea lui Adrian Păunescu.
Prin memorie îi alergau sute de amintiri legate de anii studenţiei şi de perioada în care se înţelegea foarte bine cu poetul care a dat naştere Cenaclului „Flacăra“.
Din noianul de amintiri, Şerban Codrin extrage una, fără să stea prea mult pe gânduri. Aproape de sfârşitul anilor ‘60, Adrian Păunescu adresa o invitaţie tuturor colegilor de grupă, printre care şi lui Nichita Stănescu şi Şerban Codrin, la el acasă.
Voiau să urmărească un meci de fotbal. După câteva minute, au stins televizorul, iar locul partidei de fotbal a fost luat de un concurs. Cei trei poeţi aveau să se întreacă, vreme de 60 de minute, în a aşterne cât mai multe versuri.
Câştigător a fost Adrian Păunescu, care, în decurs de o oră, a reuşit să umple patru pagini cu versuri, în timp ce Şerban Codrin şi Nichita Stănescu au mâzgălit câteva cuvinte pe o jumătate de pagină. „Fiecare dintre noi am pus pe foaie câteva rânduri.
Adrian Păunescu a scris patru pagini de versuri, fără încetare. Avea un dar fantastic de a compune“, îşi aminteşte scriitorul ialomiţean. Între anii 1963-1968, cei doi au fost colegi la Facultatea de Filologie din Bucureşti. Mai mult, timp de cinci ani, au împărţit aceeaşi bancă. Alături de ei, se afla un alt simbol al literaturii româneşti, regretatul Nichita Stănescu.
„Adrian Păunescu era un om fantastic. La fiecare curs, ţinea prelegeri în locul profesorilor. Toate discursurile sale erau susţinute în versuri. Era o plăcere pentru noi, colegii săi, să îl ascultăm cum vorbeşte“, rememorează Şerban Codrin.