Vicepreşedinţia Tribunalului Olt, râvnită de doi judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vacantarea postului de vicepreşedinte al Tribunalului Olt se apropie de final. Consiliul Superior al Magistraturii organizează, în această perioadă, concurs pentru ocuparea funcţiei anterior menţionată. Vizate sunt însă şi alte posturi libere din justiţia olteană şi nu numai. Duminică - 14 iunie, va avea loc ultima etapă.

Pentru funcţia de vicepreşedinte a Tribunalului Olt s-au înscris la concurs judecătorii Liliana Oprea – care lucrează în cadrul instituţiei, şi Ionel Grigorie, fost purtător de cuvânt al aceleiaşi instituţii, în prezent magistrat la Curtea de Apel Craiova.

De asemenea, scoasă la concurs este şi funcţia de preşedinte al Judecătoriei Balş, unde candidează judecătoarea Oana-Mihaela Pretorian de la Tribunalul Olt.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt figurează şi el cu posturi libere pe lista Consiliului Superior al Magistraturii, respective chiar cu funcţia de prim-procuror, unde candidează procurorul Elena Anca Anuţa. Aceasta ocupă deja postul menţionat cu delegaţie de la 1 ianuarie a.c., după ce fostul şef al instituţiei, Otilia Chiriţă, a promovat în funcţia de judecător la Tribunalul Olt.  

Vacante în judeţul Olt mai sunt funcţiile de vicepreşedinte al Judecătoriei Caracal şi funcţia de prim-procuror al la Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Candidaţii pentru funcţiile de conducere menţionate urmează să susţine, duminică - 14 iunie, testarea scrisă privind managementul, comunicarea şi resursele umane. Rezultatele se vor afişa pe data de 24 iunie.

Vă mai recomandăm:

Şefia Tribunalului Olt, dorită de cinci judecători

Permutări în justiţia olteană: Tribunalul Olt are un nou şef, iar Parchetul a rămas fără conducătorul ajuns judecător

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort