Viaţă de legumicultor în România: „Ţăran bogat nu există, tot ce faci e risc“

Cu ce se alege un legumicultor după un an de muncă asiduă, de minimum 10-12 ore pe zi, în condiţiile în care încă nu reuşesc să intre cu marfa în supermarket-uri iar samsarii câştigă mai mult decât producătorii.

Simon Idita (38 ani) face agricultură din tată-n fiu. Este din zona Pleşoiu, un vestit bazin legumicol din judeţul Olt care alimentează tradiţional zona Sibiului. Idita cultivă legume în solarii totalizând 7.000 de metri pătraţi. Le încălzeşte cu centrale termice, iar ţelul principal este să iasă pe piaţă cu „trufandale“, primele legume din primăvară, cu gustul atât de apreciat de consumatori. Grădinarii care reuşesc să le coacă în timp util reuşesc să le vândă în pieţe cu peste 10 lei/kg. Dacă preţul ar fi mai mic, spune fermierul oltean, ar lucra în pierdere.

Deşi legumicultorii reuşesc să producă în condiţii din ce în ce mai bune, desfacerea produselor este în continuare o aventură

„Prima dată poţi să scoţi roşiile cu 10-12 lei, dar dacă le vinzi pe cele produse cu încălzire sub 6-7 lei/kilogramul, e pagubă. Combustibilul mă costă 70.000 lei, pe perioada medie de 45 zile, vorbesc de lunile februarie – martie – aprilie. E foarte riscant, primăvara nu ai fotosinteză şi nu ai soare. Anul ăsta a fost bine, am fost mulţumiţi. Lumina artificială costă 200.000 euro la un hectar, nu-ţi permiţi în România“, explică fermierul. Idita crede că ar fi nevoie de un program susţinut de stat pentru modernizarea solariilor. Majoritatea legumicultorilor folosesc construcţii învelite cu folie, pe care o înlocuiesc la 2-3 ani.

„Trebuie să mai ai ceva pe lângă“

Fermierul recunoaşte că a ales agricultura şi pentru că este o tradiţie în familie. Afacerea presupune însă extrem de multă muncă şi câştiguri moderate, la final. Idita şi-a îmbunătăţit de-a lungul anilor tehnologia, însă forţa de muncă a devenit o problemă. Pentru ferma pe care o deţine are nevoie, în lunile de vârf, de 7-8 oameni zilnic. Mâna de lucru presupune faptul că inclusiv vara şi chiar dacă se ajunge la supraproducţie, vânzarea unui kilogram de tomate sub 1 leu/ kilogram înseamnă pierdere la final.

„Nu există 8 ore pe zi de muncă, e responsabilitrate, tot timpul nesiguranţă. Eu, acum, pe 7-8 decembrie încep să semăn roşia. Timp de 6-7 luni, monitorizez planta asta“ Simon Idita Legumicultor

„Am 6-7 oameni prin curte, mă costă 20.000 lei lunar. De exemplu, la 50 de tone de marfă, dacă eu câştig doar 0,2 lei/kg, la sfârşit, după atâta muncă, am profit 10.000 de lei pentru un întreg an. Dacă împart la doi, înseamnă 5.000 la mine şi 5.000 pentru soţie, cei care am fost implicaţi în nebunia asta. Începi să te gândeşti dacă nu e mai bine să te angajezi undeva. Dacă la cele 50 de tone câştigi 1 leu/kg, ai 50.000 lei anual. Ar însemna un salariu lunar de aproximativ 2.000 de lei pentru mine şi soţia. Nu există 8 ore pe zi de muncă, e responsabilitrate, tot timpul nesiguranţa. Eu, acum, pe 7-8 decembrie încep să semăn roşia, timp de 6-7 luni monitorizez planta asta. Dacă are temperatură, dacă e înaltă, dacă trebuie repicată, ventilată. Nu sunt sigur pe nimic. Vine, poate, un îngheţ...“, mai spune fermierul, care e de părere că astăzi încă nu poţi spune că ai siguranţă în agricultură.

Sfârşitul sezonului de recoltat nu aduce niciodată relaxarea. Se pregăteşte terenul pentru următoarea cultură

„Ţăran bogat nu există, tot ce faci e risc. Trebuie să mai ai altceva pe lângă. Nu merge una, te susţii cu cealaltă. În agricultură, din ce am văzut eu, generaţiile de părinţi, bunici, mamaie, tataie au ajuns la 50-60 de ani şi gata - tabloul pe casă (n.r. – semnul de doliu). Sunt oameni forţaţi la maximum, munciţi. Nici nu ştim ce să mai facem de acum, că avem o vârstă. Şi la un serviciu dacă te duci acum, trebuie să te ia de la zero“, a conchis fermierul.