Tânărul care şi-a agresat părinţii cu un satâr a fost reţinut. Prim-procuror: „Nu e de lăsat în libertate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Prachetului de pe lângă Tribunalul Olt  a dispus reţinerea suspectului are şi-a atacat părinţii

Tânărul de 29 ani, din Balş, care marţi, 5 decembrie 2017, şi-a atacat părinţii cu un satâr, a fost reţinut de procurori şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul, un fost medic veterinar, care nu mai profesa de doi ani, şi-a atacat, marţi-dimineaţa, părinţii cu un satâr, în urma unei altercaţii cu aceştia. Tânărul ar fi petrecut timp în seara zilei de luni alături de prieteni şi se presupune că  ar fi consumat şi substanţe interzise, cert fiind faptul că la întoarcerea la domiciliu, în jurul orelor 2,00, între el şi părinţi a izbucnit conflictul. Bărbatul, Mihai Truţă, i-a lovit pe cei doi cu un satâr găsit în bucătărie, ambii părinţi ajungând la Spitalul Municipal Craiova cu multiple plăgi. Mama a fost mai grav rănită, rănile suferite punându-i viaţa în pericol, fapt pentru care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt îl cercetează acum pe tânăr pentru tentativă de omor.

Suspectul a fost audiat de procuror miercuri, 6 decembrie 2017, dispunându-se reţinerea şi urmând ca judecătorul de drepturi şi libertăţi să se pronunţe cu privire la propunerea de arest preventiv a procurorilor. „L-am reţinut, nu e de lăsat în libertate“, a declarat prim-procurorul de pe lângă Parchetul Tribunalului Olt, Anca Anuţa, menţionând că suspectul se află în acest moment la Terapie Intensivă, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde a ajuns după ce s-a  mutilat înfigându-şi o furculiţă în zona ochiului.
Procurorii nu au dispus expertiza psihiatrică, pentru că nu ar exista indicii care să impună această măsură. Suspectul a refuzat comunicarea, a mai menţionat şefa Parchetului.

CITIŢI ŞI: Un tânăr şi-a atacat părinţii, după care şi-a înfipt o furculiţă în zona ochiului. Se presupune că ar fi fost drogat

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele