Şoferul care a omorât un bărbat pe trecere, în Slatina, avea permisul reţinut pentru părăsirea locului accidentului. „Dacă era om de rând era arestat“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe imagini se vede cum şoferul de pe sensul opus opreşte la trecere FOTO: captura video

Tânărul care a lovit cu maşina, sâmbătă, 21 august 2021, în municipiul Slatina, un bărbat care traversa strada pe trecerea pentru pietoni avea permisul reţinut şi circula cu dovadă obţinută de la procuror.

Şoferul Claudiu Bădiţă (25 ani)  a lovit sâmbătă, 21 august 2021, pe strada Cireaşov din Slatina, un bărbat de 68 ani, din Bucureşti, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni. 

Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum maşina se apropie cu viteză şi pietonul nu are nicio şansă, deşi grăbeşte pasul. 

Autovehiculul care circula din sens opus oprise la trecerea pentru pietoni, tânărul şofer, în schimb, nici măcar n-a schiţat o urmă de frânare sau de evitare a impactului, semn că, cel mai probabil, nu l-a văzut pe bărbatul care se angajase în traversarea străzii.

Viteza cu care tânărul circula în localitate este estimată de şoferii care au văzut imaginile la peste 80 km/h, însă urmează să fie stabilită cu exactitate în urma cercetărilor şi expertizelor din dosar.

„Fiu de avocat, de aici deducem că o să scape ieftin“

Şoferul, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, circula în baza unei dovezi obţinute de la procuror. Lui Bădiţă poliţiştii îi reţinuseră permisul de conducere, eliberându-i dovadă fără drept de a conduce, în urma unui accident produs în 2019, tot în Slatina, de la care a  fugit imediat după ce a lovit victima. 

La câteva zile însă a obţinut de la procurorul care ancheta cazul de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului dovadă pentru a putea circula. Legislaţia care reglementează situaţiile apărute pe perioada stării de urgenţă şi ulterior a stării de alertă l-a avantajat, astfel că de anul trecut nu a mai fost obligat să revină lunar la procuror pentru reînnoirea respectivei dovezi.

Este de menţionat că în urma accidentului produs ieri nu s-a dispus nicio măsură preventivă în cazul său. Cei care au văzut pe reţelele sociale imaginile cu momentul impactului fatal sunt scandalizaţi şi se tem că şoferul ar putea scăpa nepedepsit. „Criminal - fiu de avocat, de aici deducem că o să scape ieftin, deja s-a dat ştirea falsa ca vinovatul este pietonul...“, este unul dintre comentarii.

„Puşcărie!!!! Ăştia care merg ca nişte dobitoci şi-au luat permise pe bani, să stea la răcoare cât mai mult timp, omoară oameni nevinovaţi, dar la noi în România se poate orice!“, este un alt comentariu un alt comentator aduce în discuţie relaţiile de rudenie ale şoferului. 

„Am înţeles că şoferul este ginerele lui Coman (n.r. -  Mircea Coman, un poliţist cercetat în „lotul“ poliţiştilor de la Rutieră surprinşi cu doi ani în urmă, în flagrant, luând mită de la şoferi) de la Circulaţie“, spune cineva, iar răspunsul nu întârzie: „În cazul de faţă nu o să facă nici o zi de puşcărie, doar e ginere de poliţist de rutiera, dacă era un om de rând, era arestat de la faţa locului, şi vreo 5, 7 ani de puşcărie. Cazuri din acestea se muşamalizează repede, mortul cu groapa lui şi şoferul fără o zi de puşcărie, ba chiar îl vezi prin trafic a doua zi...“.

Vă recomandăm şi:

Poliţişti de la Rutieră prinşi în flagrant la Pădurea Sarului, în judeţul Olt. Cereau între 100 şi 500 lei

UPDATE Accident rutier grav în municipiul Slatina. Un pieton a decedat 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”