O femeie de 44 ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, a dispărut. Soţul a anunţat după aproape trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii caută o femeie de 44 ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, dispărută de la domiciliu în urmă cu aproape trei săptămâni.

Femeia, Elena Percea, a plecat în seara zilei de 26 iulie 2019 de la locuinţa sa din Drăgăneşti-Olt, soţul spunându-le poliţiştilor că soţia sa avea în intenţie să efectueze la Slatina mai multe investigaţii medicale. Nu ar fi, însă, pentru prima dată când femeia părăseşte domiciliul. Dispariţia femeii a mai fost o dată anunţată poliţiştilor, care au găsit-o şi au adus-o la domiciliu după trei săptămâni.

„Din primele verificări a reieşit faptul că la data de 26 iulie a.c., in jurul orei 9.00, femeia ar fi plecat în municipiul Slatina pentru a efectua investigaţii medicale. Acesta i-a confirmat bărbatului faptul că a ajuns în oraş, după care nu a mai răspuns la telefon.

Numita Percea Elena a mai plecat anterior de la domiciliu în mod voluntar, revenind ulterior.

SEMNALMENTE: înălţime 1,60 metri, constituţie atletică, faţă rotundă, păr negru lung, sprâncene negre subţiri pensate, prezintă două aluniţe la nivelul sprâncenei stângi, iar pe antebraţul  stâng prezintă un tatuaj sub forma unei fundiţe.

La momentul dispariţiei, femeia purta un tricou albastru, pantaloni albaştri din stofă şi papuci albi din plastic“, a transmis IPJ Olt printr-un comunicat de presă.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €