Fost director al unui colegiu de top din Slatina, mort la 71 de ani . „A vrut să facă din societate un loc mai bun”

0
Publicat:

Profesorul Dimitrie Pintescu, fost director al Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina, a încetat din viață. Foștii săi colegi au aflat vestea tristă sâmbătă, 22 aprilie 2023.

Profesorul Dimitrie Pintescu a încetat din viață FOTO: Facebook/ CNIM Slatina

Dimitrie Pintescu avea 71 ani (conform profilului său de Facebook, i-ar fi împlinit astăzi, 22 aprilie) și a predat Chimia în cadrul Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina, un liceu de top al județului Olt, încă din primul său an de învățământ (1976/1977), cucerind generații întregi de elevi.

„Cu profundă durere, colectivul de cadre didactice, întreg personalul din Colegiul Național „Ion Minulescu” anunță trecerea la cele veșnice a domnului profesor DIMITRIE PINTESCU, un coleg și un prieten deosebit, profesor de chimie, fost director al școlii noastre!

De-a lungul timpului a modelat generații întregi de elevi și a fost un apropiat al tuturor celor cu care a colaborat! Domnul profesor ne-a părăsit, dar ne-a dat permanent o lecție despre ce înseamnă să fii om, un cadru didactic dedicat, un coechipier care a vrut să facă din societate un loc mai bun. Deplângem plecarea dintre noi a omului și profesorului DIMITRIE PINTESCU, ne exprimăm adânca tristețe și transmitem condoleanțe familiei îndoliate!”, este anunțul făcut de reprezentanții școlii, prin intermediul profesorului Ion Mitru.

Deces pe neașteptate

Vestea morții profesorului a venit pe neașteptate. Deși o parte dintre foștii săi colegi știau că se confruntă cu anumite probleme de sănătate, nimeni nu se aștepta că sunt atât de grave încât să ducă la un astfel de deznodământ.

Pe contul de socializare al profesorului s-au adunat, încă de la începutul zilei, zeci de urări de sănătate și ani mulți, pentru ca mai târziu să vină vestea-șoc.

„Nu pot să cred! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este unul dintre mesajele prietenilor. „Drum lin spre stele, Dane! Poate acum ești într-o lume mai bună!”, au început să se adune mesajele de regret și condoleanțe, la fel, cu zecile, și pe pagina comunității CNIM care numără peste 2.700 membri, în majoritate profesori, foști profesori, elevi și foști elevi ai renumitului liceu slătinean.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mai multe pentru tine:
Rușii se învârt în jurul lui Trump. Vor să-l convingă să accepte planul lui Putin. Europa, avertizată să rămână vigilentă
Șeful spionajului mlitar ucrainen explică cele trei obiective ale atacurilor hibride lansate de Rusia împotriva Europei
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”