Cum arată GrădiBiblioteca, raftul care trezeşte cheful pentru citit. „Copiii să nu vadă cotoare sau teancuri de cărţi, ci cărţile afişate cu coperta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociaţiei OviduRO, a adus primele biblioteci destinate comunităţilor sărace din Olt FOTO: Alina Mitran

ONG-ul care a făcut posibil programul „Fiecare copil în grădiniţă“ la nivelul întregii ţări vine cu o nouă provocare: biblioteci speciale pentru copiii de vârstă preşcolară. Primele 15 astfel de biblioteci au ajuns în tot atâtea grădiniţe din Olt.

Comunităţile defavorizate sunt ţinta unui nou proiect gândit de Asociaţia OvidiuRO, astfel că cei mai mici copii care frecventează grădiniţa vor avea o bibliotecă prietenoasă şi vor primi şi prima carte pentru acasă. Asociaţia are în plan ca prin proiectul „Fiecare copil merită o poveste“, 80.000 copii din România să beneficieze în acest an de prima carte. 1.250 sunt din judeţul Olt, primele cărţi fiind înmânate miercuri, 6 martie 2019, în cadrul unei sesiuni de formare, directorilor de unităţi de învăţământ şi educatorilor. Cadrele didactice vor avea, de altfel, kit-uri speciale de lectură, pe care le pot folosi la grupă, iar 15 grădiniţe vor primi (unele le-au primit chiar miercuri) rafturi concepute special pentru copiii de vârstă preşcolară şi un set de cărţi adaptate aceleiaşi categorii de vârstă.

„Astăzi lansăm în judeţul Olt, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, proiectul «Fiecare copil merită o poveste». Este un proiect -pilot la nivel naţional în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, prin care oferim kit-uri de lectură pentru toate educatoarele din judeţ, vom oferi 1.250 de cărţi - prima mea carte, copiilor din mediul rural, de vârstă preşcolară, şi vom oferi 15 biblioteci cum este aceasta din spatele meu în grupe de grădiniţă.

„Fiecare copil merită o poveste“ este o continuare a demersului nostru anterior. Acum, odată cu legea 248 care încuraja, stimula, familiile sărace să trimită copiii la grădiniţă, noi continuăm şi spunem – odată ce copiii vin la grădiniţă, e important să aibă acces la  resurse bune, iar cărţile sunt foarte importante, şi atragerea copiilor către lectură în primii ani de viaţă este foarte importantă. Dorim să sprijinim educatoarele, să dezvoltăm împreună apetitul pentru lectură al celor mici. E păcat că nu sunt biblioteci la grădiniţă, pentru că există o multitudine, o infinitate de cărţi bune pentru copii“, a declarat Maria Gheorghiu, cofondator al Asociaţiei OvidiuRO.

Prima carte care va intra în biblioteca celor mici este „Ursule brun-ursule brun, tu ce vezi?“, o carte tradusă special pentru acest proiect din limba engleză. Nu a fost aleasă întâmplător, cartea răspunzând mai multor cerinţe pentru această vârstă.

Raftul în jurul căruia se va organiza centrul de lectură va ajunge şi în 15 grădiniţe din judeţ

Cartea aleasă pentru cei mici, a mai spus Gheorghiu, este un best-seller tradus din limba engleză, o carte adaptată nevoilor celor mici. „Este una dintre cele mai îndrăgite cărţi pentru copii la nivel internaţional, o carte care are colţurile rotunjite, are copertă lucioasă, are o singură imagine pe pagină, ca să-i atragă pe copii şi să se poată concentra pe imagine, are textul scurt şi repetitiv, astfel încât şi copiii de 2-3 ani să poată înţelege. În grădiniţă există nişte cărţi, dar important este - copiii să nu vadă cotoare sau teancuri de cărţi, ci cărţile afişate cu coperta, cum este şi acest raft pe care îl promovăm. Important este ca ei să aibă acces la cărţi, să se bucure de ele, să înveţe să aibă grijă de ele. În grădiniţe ai cărţi de colorat, ai fişe de colorat. Noi cartea asta am tradus-o special“, a mai spus cofondatoarea asociaţiei care le mai propune educatorilor sesiuni de formare în luna aprilie, dar şi proiecte speciale de tip grădiniţa de vară în iulie şi august, pentru care educatorii se pot înscrie on-line.

Darurile oferite sunt deosebit de necesare în grădiniţe, au apreciat beneficiarii, pentru că materialul didactic este puţin, vechi şi neadaptat nevoilor actuale. În comunităţile sărace nevoia de a-i aduce pe cei mici la grădiniţă şi a doua zi este stringentă, pentru că, spun educatorii, partea cea mai grea nu este ca părinţii să îşi înscrie copiii, şi să îi încurajeze să frecventeze şcoala. „Acum, că s-a încălzit, vin mai mulţi, dar iarna lipsesc mulţi. Se pune şi problema resurselor materiale, sunt familii sărace, nu vorbim, în cazul lor, de o bibliotecă acasă“, a declarat o educatoare din zona Balş, care va avea pentru copiii din grădiniţă o GrădiBibliotecă, un loc magic în care copiii vor găsi cărţile aşezate la vedere, la nivelul lor vizual, raftul magic putând găzdui şi mici piese de teatru puse în scenă de cei mici. Sesiunea de formare a educatorilor a fost, de altfel, centrată exact pe folosirea acestor instrumente pentru a-i stimula pe cei mici, fiind explicate pe larg tehnicile de menţinere a atenţiei, cum să se desfăşoare o sesiune de lectură etc.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online