Amintiri de la înmormântarea tatălui dictatorului Nicolae Ceauşescu: „Au fost 1.200 de meniuri. Unii au intrat şi de trei ori“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nelu Ciobanu, fostul director comunist al Alimentaţiei Publice din judeţul Olt, povesteşte după aproape 50 de ani ce s-a întâmplat la Scorniceşti atunci când a murit Andruţă Ceauşescu, tatăl dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Nelu Ciobanu remomorează cum a fost organizată înmormântarea lui Andruţă Ceauşescu, care a decedat în 1969 şi a fost înhumat la Scorniceşti.

„Eram şeful unei unităţi la Alimentaţia Publică atunci când a murit nea Andruţă (n.r. – tatăl preşedintelui Nicolae Ceauşescu). Noi i-am făcut pomana lui nea Andruţă, 1.200 de meniuri. Au intrat în câteva serii, unii au intrat şi de trei ori, la Scorniceşti s-a făcut pomana. Au adus-o pe babă (n.r. - mama lui Nicolae Ceauşescu) cu elicopterul, era în Franţa, la spital, au adus-o la înmormântare, a aterizat elicopterul în nişte lucernă, acolo. Noi obosisem, eram epuizaţi de muncă, şi îi zic directorului meu de pe vremea aceea - «Ne-am terminat dacă moare şi baba!». Şi-mi zice – «Taci, mă, omule, că murim noi şi asta nu moare, bă!» şi m-am potolit. Eu am avut o trupă de 15 ospătari cu care am servit prezidiul, în curte, acolo, a fost tot Comitetul Central“, a povestit Nelu Ciobanu, vorbind mai departe despre preferinţele proaspătului preşedinte.

„Nea Nicu a vrut un ţoi de-ăla de 50 de mililitri, aşa-i spunea, ţoi, de ţuică, Maurer a băut două. Trofin, Lina Ciobanu, erau toţi «sfinţii» ăia la care ne-am închinat în şcoală. Erau tablouri mari, tot Comitetul Central, pe perete, în fiecare clasă. Eu i-am turnat apă minerală lu’ Trofin, să se spele pe mâini, un gestionar i-a turnat lu’ nea Nicu, după aceea am schimbat sticlele şi i-am turnat lu’ coana Lenuţa, iar el lu’ Maurer“, şi-a amintit slătineanul.

Pomana a urmat tot ritualul ortodox, confirmă interlocutorul nostru, deşi lui Nicolae Ceauşescu i s-a reproşat dărâmarea multor biserici pentru a face loc noilor cartiere.

„A fost cu popi, cu tot soborul, cu închinăciune. A fost extraodinar de pios, de... Minte lumea, nu-i adevărat, e trăită de mine treaba asta, am văzut cu ochii mei“, este de părere Ciobanu, care ţine să rememoreze şi alte întâlniri cu dictatorul. „Mă duceam la Stoicăneşti cu trupă, până şi cu porumbi fierţi, cu de toate. Nea Nicu era atât de popular, atât de... Nu exista să fie din ăla simandicos, dacă-i turnai apă să se spele, se spăla, dacă nu...“, l-a descris Ciobanu.

În curtea părintească din Scorniceşti, în care s-a desfăşurat pomana, se mai adună nostalgicii după perioada comunistă

Nu la fel de „omenoasă“ ar fi fost, în schimb, sora lui Nicolae Ceauşescu, Elena, ajunsă în cele din urmă inspector şcolar general în Olt.

„În 1988 a trecut pe-acolo, pe la hanul Cireaşov, era o şcoală dărăpănată, căzută, nu mai era funcţională. Şi ne-a zis: «Bă, da’ voi nu sunteţi, bă, şi voi în stare să faceţi o cârciumă aici, la Doi Craci?», pentru că era intersecţia, se întâlneau cele două artere. «Ba da, tovarăşa!», «Păi, făceţi-o, bă!». Şi am mai făcut un etaj la ruina aia, am întărit-o, am cârpit-o, şi-am făcut hanul Cireaşov (n.r. - un obiectiv de alimentaţie publică foarte cunoscut în Slatina), în 1988 s-a terminat“, şi-a amintit Nelu Ciobanu.

Soţul Elenei Bărbulescu, în schimb, este descris drept  „deosebit, era un ţăran atât de corect, atât de cinstit... Ea era foarte arţăgoasă, pe unde trecea, şi prin şcoli, mi-aduc aminte, făcea aşa cu degetul pe tablou  şi ţipa – «Bă, acolo e frate-miu, nu ştergeţi praful?!» Emil era un băiat deosebit, el nu făcea rău, dar nici  bine la nimeni. Avea relaţii numai cu golănaşi de-ăştia, stătea la chefuri cu ei pe la Grădişte, pe jos, aveam noi un restaurant pe-acolo“, l-a descris fostul director şi pe nepotul dictatorului, fiul Elenei Bărbulescu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie