Utilajul de ridicat maşini lucrează zilnic de la 6.00 la 22.00!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea sibiană a făcut câteva modificări în ceea ce priveşte activitatea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar.

CITIȚI ȘI:

Primăria şi CJ Sibiu cumpără maşini noi de 547.000 de lei

„Pieţarii“ se vor ocupa de ridicarea maşinilor

Una dintre modificări se referă la programul de funcţionare a utilajului trecut din această lună în administrarea serviciului SC Pieţe SA, la care acţionar majoritar este primăria. Dacă până în prezent se intervenea doar în zilele lucrătoare, începând de astăzi, utilajul de ridicat va acţiona de luni până duminică, de la ora 6.00 la ora 22.00. „O altă modificare se referă la faptul că, dacă până în prezent utilajul era operat de un singur echipaj, tot de azi încolo, se va lucra pe două schimburi, acoperind astfel intervalul de lucru de 16 ore”, a explicat Mirela Gligore de la Biroul de Presă al Primăriei Sibiu.

Municipalitatea precizează că tarifele vor râmâne aceleaşi, respectiv 150 lei tariful de ridicare, 150 lei tariful de transport şi 200 de lei taxa de depozitare pentru fiecare zi. La acestea se adaugă cuantumul amenzii pentru contravenţia săvârşită.

Echipe mixte
Echipele vor rămâne mixte, formate din câte un reprezentant al municipalităţii, al Poliţiei Locale şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Procedura de ridicare va rămâne şi aceasta neschimbată, adică întreaga operaţiune va fi filmată de echipa de ridicare, iar autovehiculul va fi fotografiat pentru a se arăta stare iniţială şi a se dovedi astfel că nu au fost provocate daune acestuia.

În locul de unde se ridică autovehiculul parcat neregulamentar va fi lăsat un indicator care să dirijeze proprietarul spre locul unde a fost transportat autovehiculul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele