Sediul unei bănci din inima Sibiului, inundat de fum în urma unui incendiu. Angajați s-au evacuat singuri

0
Publicat:

Un incendiu a izbucnit marți după-amiaza, 19 decembrie 2023, în sediul unei bănci din municipiul Sibiu. Panicați din cauza fumului gros, mai mulți angajați s-au auto-evacuat până la venirea salvatorilor.

Incendiu într-o bancă din centrul Sibiului Foto ISU Sibiu

Nu se cunosc deocamdată amănunte despre cauza incendiului, ci doar că flăcările au izbucnit la un panou electric, evenimentul fiind, la publicarea acestei știri, în plină desfășurare. De asemenea, din imaginile de la fața locului se observă că este vorba despre sediul Garanti Bank.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu intervine de urgență în Piața Unirii din municipiul Sibiu întrucât au fost semnalate degajări de fum din clădirea unei unități bancare. La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Incendiu într-o bancă din centrul Sibiului Foto ISU Sibiu

Potrivit sursei citate, până la venirea salvatorilor s-au auto-evacuat din incinta societății șapte angajați care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Se acționează pentru stingerea incendiului care în urma recunoașterii se pare ca are loc la un panou electric din incinta unității bancare.  Intervenția este în desfășurare, revenim cu date”, au mai menționat reprezentanții pompierilor sibieni.

Incendiu mistuitor în Poplaca, la finele săptămânii

Ultimul incendiu de amploare a izbucnit în Sibiu la finele săptămânii trecute, în localitatea Poplaca. Flăcările au pus stăpânire, cu puțin timp înainte de miezul nopții de sâmbătă spre duminică, 16 decembrie, pe o anexă gospodărească de tip șură, de unde s-au propagat rapid spre două case.

Incendiu mistuitor în Poplaca Sibiu Foto ISU Sibiu

Mai bine de trei ore le-a trebuit pompierilor sibieni ca să se lupte cu focul care a distrus în totalitate șura. În interiorul acesteia, au fost găsite carbonizate mai multe animale: două pisici, un câine și 15 găini.

Incendiu mistuitor în Poplaca Sibiu Foto ISU Sibiu

Una dintre casele la care s-au propagat flăcările a ars pe o suprafață de aproximativ 80 mp, cu tot cu bunurile din interior. De asemenea, a fost distrus și garajul casei vecine pe o suprafață de 10 mp. 

Incendiul a fost cauzat de efectul termic produs la un coș de fum deteriorat, după cum a reieșit din cercetările pompierilor.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort