Cazul poliţistului local înjunghiat în plină stradă la Sibiu, posibilă tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barbatul era politist local din 2006 - Foto Arhiva Adevarul

Anchetatorii continuă cercetările în cazul poliţistului local înjunghiat în plină stradă, la sfârşitul săptămânii trecute, la Sibiu. Autorul este încă liber.

Cercetările în cazul poliţistului local înjunghiat la sfârşitul săptămânii trecute la Sibiu continuă. Dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi există posibilitatea declinării acestuia la parchetul judeţean, pentru că este posibil să fie vorba despre o tentativă de omor. 

"Am avut o discuţie la parchetul local, să preluăm noi, să nu fie vorba de tentativă de omor", spune Adriana Şandru, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. 

Şi poliţiştii continuă cercetările în acest caz, autorul nefiind până acum identificat. "Există un cerc de suspecţi, se fac verificări sub coordonarea Parchetului", spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. 

Poliţistul este în continuare internat în spital, după ce a fost operat de urgenţă în noaptea în care a fost găsit înjunghiat, într-o baltă de sânge, în plină stradă. 

"Evoluţia este favorabilă, pacientul este bine, rămâne în continuare internat pentru supraveghere", spune Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. 

Înjunghiat în plină stradă

La sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Pedagogilor, un poliţist local în vârstă de 45 de ani a fost înjunghiat violent şi lăsat într-o baltă de sânge, în plină stradă. Potrivit anchetatorilor, poliţistul nu i-a putut ajuta în cercetare pentru că nu-şi aminteşte nimic. Acesta era în timpul liber şi se întorcea de la un chef de Sfânta Maria, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Poliţistul a fost dus la spital şi operat de urgenţă. Bărbatul lucra la Poliţia Locală din Sibiu încă de la înfiinţarea acesteia, din 2006, iar reprezentanţii Primăriei Sibiu spun că nu a avut niciodată abateri disciplinare, fiind chiar o persoană apreciată pentru felul în care îşi îndeplinea îndatoririle. 

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Un profesor din Sibiu primeşte gradaţie de merit, deşi are o condamnare definitivă pentru infracţiuni de corupţie

EXCLUSIV Detalii despre cum ar fi ajutat Alexandru Tancou, ofiţer la Crimă Organizată, gruparea traficanţilor de etnobotanice de la Sibiu

EXCLUSIV Dosarul cămătăriei de la Sibiu: Apartament pierdut pentru un împrumut de 2.000 de euro, terenuri pierdute valorând peste 400.000 de euro

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”