Fotografia de nuntă. Care trebuie să fie criteriile care primează în alegerea locului pentru şedinţa foto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locaţia trebuie să fie una cu o poveste şi însemnătate pentru cei doi miri, care să le dea un sentiment de confort. Personalitatea mirilor contează, de asemenea, când fotograful decide locul în care se vor imortaliza imediat după nuntă.

Oricât de frumoasă ar fi şi oricât de bine te-ai simţi la nunta ta, tot ceea ce rămâne peste ani de la acest moment sub pozele. Ele sunt cele care trezesc amintirile şi care te fac să simţi un fior atunci când le priveşti. Şi pentru că astfel de momente să fie cât mai dese, organizatorii de evenimente recomandă şi şedinţele cunoscute sub numele „Trash The Dress“.

„Sedinţele foto Trash The Dress, cele de după eveniment, au apărut ca o necesitate. Ziua nunţii este una foarte aglomerată şi obositoare şi aproape că cei doi nu reuşeau să facă măcar câteva poze împreună, aşa că s-a ajuns la această variantă, a şedinţei foto la o anumită perioadă după nuntă, într-o cu totul altă locaţie, unde mirii să se simtă relaxaţi, să se simtă destinşi şi să se bucure de orele acelea de poze. Foarte important să se ţină cont de caracterul persoanelor. Dacă sunt mai intrinseci, e bine să se leagă o locaţie retrasă, ca o ruină a unui castel, o locaţie ferită de ochii lumii, ca ei să poată să se exprime. Dacă nu au probleme cu privirile celor din jur se poate alege chiar şi o capitală mare, un oraş circulat intens sau o staţie de metrou”, afirmă Cristina Nemeş, organizator de evenimente.

În doar câţiva ani aceste şedinţe foto au ajuns o obişnuinţă şi o dată cu ele şi locaţiile au devenit tot mai diversificate. Opţiunile pentru o astfel de şedinţă foto sunt nenumărate, în funcţie de gusturile mirilor şi în funcţie de ceea ce vor ei să exprime.

„Am văzut şedinţe foto realizate pe munte, pentru că ambii miri iubeau muntele şi plimbările montane şi atunci au mers undeva pe o creastă de munte şi au făcut pozele. Mulţi aleg pentru şedinţa foto Trash The Dress un loc care le trezeşte multe amintiri, poate locul în care s-au întâlnit, poate un oraş anume. Sunt persoane care fac sute de kilometrii pentru a realiza şedinţa foto în locul dorit, precum Bran sau Budapesta. Cel mai important atunci când se alege locaţia pentru Trash The Dress e să fie un loc cu o însemnătate pentru cei doi, pentru că acest lucru îi va face să se deschidă mai uşor în faţa fotografului şi să îşi exprime trăirile”, mai afirmă organizatoarea.

Singura privinţă în care se atrage atenţia este cea a pozelor în natură. În cazul în care mireasa doreşte să îşi vândă rochia după această sedinţă şi doreşte totuşi să facă pozele în natură, trebuie să fie foarte atentă să nu o distrugă prin pădure sau alte locaţii. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani