Bătaie între fete la Colegiul Naţional „Ioan Slavici“. Vinovatele vor fi pedepsite cu exmatricularea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de marţi, 20 februarie, în jurul orei 14.00, în parcul din imediata apropiere a Colegiului Naţional „Ioan Slavici“ din Satu Mare a avut loc o bătaie între mai multe tinere. Se pare că patru dintre acestea au tăbărât pe o altă elevă, târând-o de păr şi lovind-o la nivelul corpului.

Scandalul ar fi pornit din interiorul liceului, acolo unde două eleve de clasa a XI-a i-au pus gând rău unei alte adolescente, fostă miss boboc. Se pare că la mijloc a fost vorba de un băiat. Cele două eleve complice au mai apelat la ajutorul a două prietene, surori, una elevă a Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară şi una elevă de clasa a VIII-a. Toate patru au aşteptat ieşirea de la ore a elevei vizate pentru a o putea agresa.

Bătaia fetelor a fost oprită de colegii de clasă a celor implicate, ei fiind şi cei care au anunţat poliţia. Eleva agresată a fost dusă de către părinţi la Unitatea de Primiri Urgenţe, aceasta prezentând escoriaţii la nivelul feţei şi a membrelor. La scurt timp s-a prezentat şi una dintre agresoare, cu aceleaşi simptome.

Inspectorul şcolar Călin Durla a afirmat că au fost pornite anchete la nivelul tuturor celor trei instituţii de învăţământ din care fac parte agresoarele şi cel mai probabil elevele de liceu vor fi exmatriculate, în cazul celei de clasa a VII-a nefiind posibil acest lucru, aceasta fiind încadrată la forma de învăţământ obligatoriu.

Deşi incidentul a avut loc în afara instituţiei de învăţământ şi în afara orelor de curs, Inspectoratul Şcolar nu doreşte să treacă cu vederea incidentul şi să lase nepedepsite persoanele vinovate, considerând că dacă ar face acest lucru ar încuraja pe viitor agresiunile între elevi.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Trump își dorește ca Putin și Xi Jinping să participe la summitul G20 de la Miami. „Fiecare țară va avea propria clădire”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Piedone demisionează din PUSL și își face propriul partid. „A venit timpul să ajut cetățenii de la un alt nivel”. Ce spune despre candidatura la Primăria Capitalei