Scandal la Primăria Reşiţa cu plângeri penale pentru o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O reşiţeancă a acuzat un funcţionar public că i-ar fi cerut bani ca să primească o locuinţă ANL. Directorul adjunct al unui serviciu din cadrul Primăriei Reşiţa, Dorel Ianoşi, a depus plângere în instanţă împotriva Denisei Miloşiu.

În urmă cu două zile, Ziarul „Adevărul de Seară” Reşiţa a prezentat povestea unei femei cu grave probleme sociale, care timp de şapte ani de zile a trăit în pădure. Aceasta a reuşit în cele din urmă să găsească un spaţiu într-o casă al cărei proprietar a murit, după cum spune ea. Daiana Miloşiu a fost în repetate rânduri în audienţă la directorul adjunct al Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Dorel Ianoşi.

„Mi-au spus că dacă mă cunun cu omul cu care stau, îmi dau locuinţă ANL. M-am căsătorit şi acum îmi spun că nu am niciun venit. Domnul Ianoşi, de la «Locuinţe» mi-a cerut bani ca să rezolv ceva. Mi-a cerut 1.000 de euro. Nu vreau să mă întorc în pădure”, a spus femeia. Supărat pe acuzele femeii, reprezentantul executivului a luat decizia să o acţioneze în instanţă.

Plângere penală

Dorel Ianoşi a depus la Parchet plângere penală împotriva femeii. „De asemenea, cer obligarea respectivei la plata despăgubirilor civile, în valoare de 1.000 de euro, pe care o voi dona unei asociaţii de binefacere sau unor persoane cu probleme deosebite”, declară reprezentantul executivului reşiţean. „În ceea ce priveşte acordarea unei locuinte ANL, vă comunic faptul că familia Miloşiu nu îndeplineşte unul din criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii unor astfel de locuinţe, respectiv titularul cererii, Miloşiu Aron-Viorel, nu are un loc de muncă. De altfel, nici soţia acestuia, Miloşiu Geanina-Denisa, nu are un loc de muncă”, subliniază Dorel Ianoşi.

Nu are cu ce să plătească daunele

"Ce bani să plătesc eu? Eu nu am cerut decât să mă lase să locuiesc aici sau să îmi dea o locuinţă ANL”, spune Denisa Miloşiu. Mai mult decât atât, tânăra ameninţă că îşi va da foc, dacă Primăria o va evacua de acolo. Aceasta are două fetiţe, Patricia, de câteva luni, şi Eva, de doi ani.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model