Conferinţa NASA a iscat controverse şi în mijlocul cărăşenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Botgros

Oficialii NASA au susţinut ieri, ora 19.30, ora României, o conferinţă de presă pentru a da publicităţii amănunte despre „un obiect excepţional din apropierea Terrei“. Discuţiile ulterioare au scos la iveală o mulţime de teorii în ceea ce priveşte „marketingul“ 2012.

Daniel Botgros, unul dintre cunoscuţii jurnalişti pasionaţi de acest domeniu, dar şi autorul al unei cărţi SF şi a mai multor recenzii şi povestiri de gen în publicaţii de specialitate, ne-a împărtăşit propria teorie cu privire la mult discutata conferinţă de presă, unul dintre puţinele evenimente de acest gen ale celor de la NASA.

„O conferinţă de presă susţinută de această celebră agenţie spaţială poate reprezenta ceva deosebit de interesant. Pe măsură ce se apropia ora începerii conferinţei, pe internet şi în presa tabloidă au apărut speculaţii din ce în ce mai entuziaste, fantastice şi apocaliptice despre natura "obiectului excepţional".

Unii s-au grăbit să afirme că NASA va face public contactul cu o civilizaţie extraterestră, în vreme ce alţii au spus că vine sfârşitul lumii“, spune Daniel Botgros. Jurnalistul a ţinut să aducă in discuţie situaţia creată cu ocazia experimentului cu Large Hadron Collider, marele accelerator de particule amplasat sub graniţa Germaniei cu Elveţia. „Şi atunci s-a speculat că o minigaură neagră creată de cercetătorii care căutau aşa-numita “particulă a lui Dumnezeu”, apărută la o milionime de secundă după Big-Bang-ul iniţial, putea să înghită şi pământul şi întreg sistemul solar. Nu s-a întâmplat aşa, evident“, a declarat Daniel Botgros.

Ipoteza asupra „găurii negre“
Oficialii NASA au afirmat că, deocamdată, este doar o ipoteză faptul că supernova 1979 C a dat nastere unei găuri negre. O ipoteză, cea mai probabilă, care va fi demonstrată în ani de observaţie astronomică. Pentru că s-ar putea ca SN 1979 C să se fi transformat într-o stea neutronică. „E de fapt explozia de la finalul vieţii unei stele în timpul căreia o mare parte din materia stelei respective este împrăştiată în spaţiu. În urma fenomenului, rămâne o stea neutronică sau o gaură neagră. Supernova reprezintă cel mai strălucitor eveniment din Univers“, spune Daniel Botgros.

Fără probleme
Supernova 1979 C se află la 52,5 milioane de ani lumină faţă de Pământ, în galaxia spiralată Messier 100 din constelaţia Coma Berenices. „Dacă se dovedeşte că avem de-a face cu o gaură neagră şi nu cu o stea neutronică, atunci aceasta ar fi cea mai tânără din Universul cunoscut şi cea mai apropiată de Pământ, deşi cei peste 50 de milioane de ani lumină care ne despart de ea sunt o garanţie că planeta noastră nu va fi afectată în niciun fel în următoarele milioane de ani“, a mai precizat Daniel.

Obiect astronomic limitat
O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o suprafață în interiorul căreia câmpul gravitațional este atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul aceastei suprafațe, cunoscută și sub denumirea de „orizontul evenimentului”. Nici măcar radiația electromagnetică, de exemplu lumina, nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât interiorul unui asemenea colossal obiect cosmic, nu este vizibil, de aici provenind și numele. „Gaura neagră are în centrul ei o regiune cunoscută și drept „singularitate". Se presupune că în centrul fiecărei galaxii există câte o gaură neagră dar aceste obiecte sunt deocamdată postulate de teoriile cosmologilor şi astrofizicienilor, întărite, desigur, de cele mai noi observaţii astronomice pe care de altfel s-a bazat şi NASA. Pentru că practic nu poţi vedea o gaută neagră ci doar, eventual, efectul acesteia faţă de corpurile cereşti din jur“, a mai spus Daniel Botgros.

Mai multe pentru tine:
Soacră mare la 92 de ani! Actrița Joan Collins și-a condus unicul fiu la altar
Gabriel Zucman, economistul ignorat: „Guvernul francez a refuzat să asculte apelul pentru o taxare echitabilă a marilor averi”
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Prefectura Capitalei urmează să hotărască dacă se vor închide școlile mâine. Decizia opririi cursurilor a fost luată în trei județe
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!