UPDATE FOTO Pericol lângă o catedrală din Râmnicu Vâlcea, din cauza unui microbuz în flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un microbuz parcat lângă o catedrală din Râmnicu Vâlcea a luat foc. La această oră pompierii acţionează la faţa locului, pentru că pericolul este uriaş.

GALERIE FOTO 

Update, 10:30 După o oră, de la declanşarea incendiului de lângă Catedrala Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, acesta a fost stins de către pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea (ISU).

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Cătălin Popescu, mare parte din microbuzul care a luat foc, aparţinând firmei de transport în comun Amal Tour, s-a deteriorat. Au ars materialele combustibile de la motor, bordul, au fost afectate scaunul şoferului, vopseaua exterioară iar parbrizul s-a distrus.

De asemenea, s-a degradat şi un alt microbuz parcat lângă, care transporta marfă - în partea din spate.  

Ca şi cauză probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, pompierii vâlceni cred că poate fi vorba despre un circuit, dar sunt luate în calcul mai multe ipoteze, inclusiv a unei „mâini criminale” care să fi pus focul intenţionat.

În ultima perioadă, astfel de evenimente au devenit o obişnuinţă pe străzile din Vâlcea. Ultimul incident asemănător s-a înregistrat la începutul lunii, în Râmnicu Vâlcea, joia trecută, pe 1 martie. O autoutilitară parcată pe strada Nicolae Bălcescu s-a aprins din senin, flăcările declanşându-se în imediata apropiere a rezervorului de combustibil. Şi atunci, ca şi acum, s-a stabilit că incendiul s-a declanşat în urma unui scurtcircuit la instalaţia de alimentare cu energie electrică.

De la începutul anului şi până acum s-au înregistrat cel puţin cinci astfel de situaţii, trei luna trecută (în Râmnicu Vâlcea, Budeşti şi Livezi), toate cu aceeaşi cauză probabilă.

- Ştirea iniţială

În jurul orei 9.00, astăzi, 7 martie, un microbuz a luat foc în imediata vecinătate a unei catedrale din Râmnicu Vâlcea.

Lângă Catedrala din Ostroveni există o parcare, unde staţionează microbuze, autobuze şi alte autoturisme, zi de zi. În această dimineaţă, un microbuz aflat foarte aproape de lăcaşul sfânt a luat foc.

Pericolul este imens cu atât mai mult cu cât lângă el sunt şi alte autovehicule.

Revenim cu amănunte.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG