Scandal în Vâlcea, după modelul azilelor groazei din București. Bătrânii, sechestrați în interior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un azil de la periferia Râmnicu Vâlcea a fost închis marți, 11 iulie. Administratorii acestuia au încuiat porțile și au refuzat accesul autorităților în interior pentru evacuarea bătrânilor.

Azilul privat Bio Casanova din Râmnicu Vâlcea Foto Daciana Stoica pentru Adevărul

Scandal la porțile unui cămin de bătrâni din Râmnicu Vâlcea - Bio Casanova, unde zeci de jandarmi, polițiști, în frunte cu prefectul județului, Mihai Oprea și reprezentanți ai altor instituții, s-au deplasat pentru a-i evacua pe beneficiari. În urma unui control și implicit a deficiențelor descoperite, s-a luat decizia de suspendare a activității azilului privat.

Doar că reprezentanții căminului nu au fost de acord nici cu cele constatate de echipa de control și în lipsa unui mandat au decis să nu permită nimănui să pătrundă sau să iasă din clădire. Au ferecat porțile și ușile clădirii, cu tot cu beneficiarii din interior. 39 de bătrâni au rămas sechestrați. 

Scandal la porțile unui azil din Râmnicu Vâlcea - Casanova Sursă captură video

„Suntem cu toții aici, nu suntem lăsați să intrăm”

A fost suspendată activitatea pe o perioadă de șase luni de zile. Iar beneficiarii de aici trebuie dislocați. Suntem aici, nu ne lasă să intrăm, am cerut ajutor la Poliție, avem și jandarmi, vom lua legătura și cu Parchetul și cu DIICOT-ul, să vedem cine ne poate facilita accesul, ca băieții de la Poliție și Jandarmerie să intervină și să-i poată lua pe beneficiari. ”, a menționat pentru „Adevărul” prefectul de Vâlcea, Mihai Oprea. 

Din câte am aflat ordinul de închidere a căminului de bătrâni din zona Troianu trebuie emis de Regionala Oficiului pentru Protecția Consumatorului Craiova.

Scandal la porțile unui azil din Râmnicu Vâlcea - Casanova Sursă captură video

După evaluarea medicală, bătrânii vor fi găzduiți de instituții ale statului

Seniorii îngrijiți aici vor fi duși pentru evaluare la mai multe unități medicale din Vâlcea: Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, spitalele din Drăgoești, Mihăești, Lădești, dar și în centrele Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea. 

Decizia de închidere a fost luată în urma unui control efectuat de o comisie specială constituită la dispoziția prefectului de Vâlcea. Printre gravele nereguli constatate s-a descoperit și faptul că beneficiarii nu erau îngrijiți corespunzător în azilul privat, potrivit autorităților.

S-a decis, ulterior, constituirea unui grup operativ, în subordinea prefectului, care, după evaluarea medicală a bătrânilor, să identifice alte spații pentru găzduirea acestora, în unități specializate din subordinea Consiliului Județean Vâlcea. Din acest grup fac parte reprezentanți ai Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu” Mihăești, Spitalul de Psihiatrie Drăgoești, DGASPC Vâlcea și Centrul pentru Persoane Vârstnice Lădești.

Șeful administrației județene Vâlcea, Constantin Rădulescu a explicat că se intervine chiar dacă este vorba de o instituție privată pentru că: „Toți oamenii trebuie tratați cu respect, indiferent de starea lor de sănătate sau statutul social”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online