Râmnicu Vâlcea: Judecătorii şi-au întrerupt lucrul între orele 10-12
0Magistraţii cer să se revină la salarizarea pe care o aveau la 1 iunie 2010 şi să treacă de la Ministerul Justiţiei la ICCJ.
Angajaţii de Registratură, Arhivă dar şi completele de judecată din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi-au întrerupt azi lucru între orele 10-12, reluând protestul suspendat în data de 29 septembrie. Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, din 15 octombrie, a hotărât să solicite Ministerului Justiţiei şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să treacă gestiunea bugetului curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor de la MJ la ICCJ şi revenirea angajaţilor la nivelul câştigului net din 1 iunie 2010. De asemenea, ei solicită să se modifice Lg. 303/2004, lit h. În care se stipulează: „Constituie abateri disciplinare: (...) exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune". Dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate, judecătorii întrevăd posibilitatea adoptării unor forme mai severe de protest.