Râmnicu Vâlcea: Îşi vând cărţile înainte să plece în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cărţile ţinute în condiţii de umezeală se îmbolnăvesc şi li se distruge hârtia. Vânzătorii de cărţi sunt dezinteresaţi material şi sunt fie persoane în vârstă, fie vor să lase din „bucuria vieţii lor" celor dornici de instruire.

La singurul anticariat din Râmnicu Vâlcea, încă nu se resimte criza. Anticarul, Nicolae Pavelescu (56 ani) un om care de peste 30 de ani a lucrat printre cărţi, ne-a spus: „Am venit abia din luna iulie în Râmnicu Vâlcea şi pot spune că oamenii mai cumpără cărţi. Cei care le vând nu sunt persoane afectate de sărăcie ci în primul rând sunt legaţi sentimental de cărţile din bibliotecă. Mulţi oamenii care pleacă în străinătate vor ca aceste cărţi să rămână celor care ar vrea să citească literatură bună". Cei mai înfocaţi cititori sunt persoanele peste 40 de ani, care citesc pe marii clasici ai literaturii ruse, dar şi studenţii. „Sunt student la Psihologie în Sibiu şi am venit să cumpăr cărţi din opera lui Esenis, Gogol şi Shakespeare. Deşi sunt ieftine cărţile, nu am destui bani să cumpăr cât aş vrea", a spus Mihai Dirinea, student. În anticariat nu s-a vândut, de la înfiinţare, nicio carte de genul celor scrise de Sandra Brown.


Cărţile bolnave nu sunt lăsate pe raft


Enache Victoria a venit să-l cheme pe anticar să vadă biblioteca cu cărţile pe care ar vrea să le vândă. „Copiii au terminat facultatea, pleacă în străinătate, iar eu ce să fac cu atâtea cărţi. Le tot şterg de praf, dar vreau să mai scap de ele. În bibliotecă mea se găsesc de la romane, la cărţi de istorie, unele foarte vechi", povesteşte femeia. O carte cu cât este mai veche, dacă este editură princeps sau unicat, cu atât este mai valoroasă. Valoarea unei cărţi este dată şi de valoarea editurii, de tirajul în care a apărut, cu cât mai mic, cu atât mai voloroasă, de traducere. „Există foarte multe cărţi bolnave din cauză că sunt ţinute în condiţii de umezeală, iar o ciupercă le atacă hârtia care apoi se distruge. Acestea nu sunt primite în anticariat pentru a nu îmbolnăvi şi cărţile sănătoase", spune anticarul.

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor