Primarul Ion Gigi Matei îi controlează pe poliţiştii locali de „radiaţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul  trimite la Poliţia Locala o firmă acreditată care să măsoare nivelul radiaţiilor. Foto Adevărul

Primarul interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, cere analizarea condiţiilor în care-şi desfăşoară activitatea poliţiştii locali. Edilul vrea să ştie dacă angajaţii Poliţiei Locale sunt expuşi la radiaţii electromagnetice de hiperfrecvenţă.

Conducerea primăriei s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii a două sindicate din Poliţia Locală Râmnicu Vâlcea – Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor ”Pro Lex” şi Sindicatul Poliţiştilor Locali Râmnicu Vâlcea, ambele structuri totalizând aproape 70 de membri. Pentru că poliţiştii au ameninţat în şedinţa ordinară a Consiliului Local, din luna septembrie, că intră în greva foamei dacă nu vor primi şi ei sporuri salariale, primarul interimar Ion Gigi Matei şi viceprimarul Vasile Cocoş s-au aşezat la masa dialogului cu sindicatele. În urma întâlnirii, edilul a găsit deja o soluţie care le-ar permite poliţiştilor să primească nişte bani în plus la salariu pentru că sunt expuşi la radiaţii. 

„Ca un prim rezultat al întâlnirii, primarul interimar Gigi Matei a anunţat că va face demersuri, în zilele imediat următoare, pentru analizarea de către o instituţie acreditată a condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea poliţiştii locali din punctul de vedere al expunerii la radiaţiile electromagnetice de hiperfrecvenţă, ceea ar putea duce la acordarea legală a unui spor salarial, precum şi la o suplimentare a zilelor de concediu”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Râmnicu Vâlcea. 

În plus, primarul interimar al Râmnicului a anunţat că susţine şi că sprijină prezenţa unei delegaţii a poliţiştilor locali din municipiu la acţiunea de pichetare a sediului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice,care va avea loc în zilele de 8 şi 9 octombrie. 

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG