Presa locală în timpul comunismului: cum erau prezentate infracţiunile de furt, tâlhărie sau viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Articol din ziarul Orizont, 1989. Foto Adevarul

Ştirile cu violatori, furturi sau şoferi băuţi care au provocat accidente grave nu lipseau din ziare nici înainte de 1989. Informaţiile era prezentate însă cât mai succint, iar populaţia era informată, de cele mai multe ori, că s-a comis o faptă oribilă abia după prinderea infractorilor.

Dacă ştirile despre violuri sau crime ocupă un spaţiu generos în presa de astăzi, înainte de 1989, astfel de ştiri aveau doar câteva rânduri. Ziariştii ofereau detalii despre indivizii „subumani” care au comis abominabila faptă, de obicei, după prinderea lor.  Iată ce scriau ziariştii ziarului „Orizont” din Râmnicu Vâlcea, în 1989, după ce o minoră a fost acostată pe stradă şi abuzată sexual de trei indivizi. 

„Trei indivizi subumani- Albici Claudiu, fost muncitor la IJGCL, Ianoş Gheorghe şi Delcea Cornel, fără ocupaţie- au săvârşit nu demult un groaznic viol, acostând o minoră , în cartierul Ostroveni din Municipiu, ducând-o cu forţa în apartamentul ocupat ilegal de Albici (era doar de la IJGCL-nu!), şi supunând-o la tot felul de ferocităţi. Pedepsele ce urmează să se aplice în acest caz vor fi date, desigur, cu maximum de severitate. Un alt fapt reţine în mod deosebit atenţia în legătură cu această întâmplare. La viol a asistat, fără să-i dea ajutor victimei, o femeie, concubina lui Albici”. 

“Travestit” pe străzile din Voineasa

Din buletinul de presă al Poliţiei nu lipseau informaţiile care să le descreţească frunţile cititorilor. În urmă cu aproape 26 de ani, în februarie 1989, un bărbat din Caracal a avut curajul să să plimbe pe străzile din Voineasa deghizat în femeie. Acesta şi un alt prieten de pahar au îndrăznit chiar să-i cânte poliţistului care a dorit să-i „tempereze” o melodie intitulată „Căpitane dde judeţ’. Întâmplarea amuzantă a ajuns şi în paginile ziarului „Orizont”.  

Poliţia Rutieră, rubrică în ziar

Căpitanul Nicolae Tufeanu, din cadrul Miliţiei Judeţene Vâlcea, îi mustra în cadrul rubricii „Pe teme de circulaţie”, din ziarul „Orizont”, pe toţi şoferii care erau prinşi conducând sub influenţa alcoolului. Tot judeţul ştia cine a fost prins băut la volan întrucât în ziar se relata modul cum s-au produs unele accidente şi se publicau inclusiv numerele de înmatriculare ale autoturismelor şi numele celor care au provocat incidentele.   

După „muştruluială” urmau câteva recomandări şi trimiteri la studii realizate de specialişti despre efectele alcoolului: „Este complet dăunătoare optica potrivit căreia un pahar sau două nu înseamnă mare lucru. Cercetările unor specialişti au demonstrat că doza cea mai mică de alcool instalată în sânge modifică imediat reacţiile conducătorului auto, iar sistemul nervos, o „maşinărie” foarte bine pusă la punct, este în acelaşi timp şi sensibil. Aşadar, un singur pahar poate fi de cele mai multe ori cauza unor nenorociri care nu se pot repara niciodată”. 

Publicatia locala era percecuta în acea perioadă şi ca un fel de Oficiu pentru Protecţia Consumatorilor.  Vâlcenii nemulţumiţi de anumite servicii, de produsele achiziţionate sau de obiectele care se defectau mult prea repede scriau pe adresa ziarului pentru a se plânge. Înainte de Revoluţie, cititorii ajunseseră să reclame inclusiv faptul că la gogoşeria din colţ nu se respectă gramajul. De asemenea, în paginile gazetei se relata şi despre persoanele  care refuzau să dea statului cota parte din producţia agricolă. 

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Europa preia conducerea: bilanțul primei zile la Laver Cup 2025 și ce urmează în ziua 2. Se anunță dueluri puternice
Producții record de cereale și rapiță. Ministrul Agriculturii: „Rezultatul sprijinului corect acordat fermierilor”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla