Hoţul a rămas suspendat, cu autoturismul furat, pe acostamentul drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au găsit maşina furată, suspendată pe acostamentul drumului

Proprietarul unui Opel Astra din oraşul Brezoi-Vâlcea a lăsat cheile maşinii în buzunarul portierei. Hoţul, nimeni altul decât vecinul său, nu avea permis şi mai era şi bine abţiguit.

Unui locuitor din oraşul Brezoi i-a dispărut autoturismul Opel Astra parcat pe stradă, în faţa locuinţei. Ieri dimineaţă, 28 august, când omul a observat că îi lipseşte maşina a sunat la Poliţia din Brezoi. Autoturismul său a fost găsit în satul Păscoaia suspendat pe acostamentul de balast, perpendicular pe axul drumului. Autorul furtului era chiar vecinul proprietarului. Eugen S. (40 ani) întorcându-se bine abţiguit de la cârciumă, a dorit să facă o plimbare cu maşina vecinului său. Găsind cheile de la motor în buzunarul portierei stânga faţă, bărbatul fără permis s-a urcat la volan şi a pornit la plimbare. „În momentul în care a ajuns în satul Păscoaia, efectuând o manevră de întoarcere, a pierdut controlul volanului şi a rămas cu roţile din faţă suspendate peste acostamentul instabil al drumului comunal. Cu ocazia efectuării de verificări în bazele de date ale poliţiei, s-a stabilit că Eugen S. nu figurează ca fiind posesorul unui permis de conducere. Totodată, procedând la testarea acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare a alcoolemiei de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus sinsp. Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Eugen S. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, iar la finalizarea acestora urmează să se propună soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice