Vacanţă de 1 Mai pe schiuri. Pârtiile din Valea Dorului şi Valea Soarelui din Sinaia sunt încă practicabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtiile de la Cota 2000 din Sinaia vor fi practicabile de 1 mai    FOTO arhiva Adevărul

Ninsorile abundente din luna aprilie au avut şi o parte bună. Sezonul de schi pe Valea Prahovei s-a prelungit cu încă cel puţin o săptămână, astfel că turiştii care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Mai la munte ar face bine să-şi aducă şi echipamentul pentru sporturile de iarnă.

Se schiază încă în condiţii bune pe pârtiile de mare altitudine de la Cota 2000 din Sinaia, pe pârtiile Valea Dorului şi Valea Soarelui, unde stratul de zăpadă este consistent. Instalaţiile de transport pe cablu funcţionează la capacitate maximă, iar turiştii sunt aşteptaţi pe pârtie, anunţă reprezentanţii Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Din păcate, dacă nu aţi făcut până acum o rezervare la unul dintre hotelurile din Sinaia, ar trebui să vă grăbiţi, pentru că au fost rezervate deja în proporţie de peste 80% spaţiile de cazare, unele unităţi fiind complet ocupate.

Majoritatea pachetelor speciale pentru această minivacanţă sunt de 2 şi 3 nopţi pornind de la 356 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopţi cu cina barbeque inclusă de 1 mai la o vilă de 3 stele până la 630 lei/persoană pentru 3 nopţi de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de 4 stele.

Hotelierii s-au pregătit însă şi pentru turiştii cărora nu le place deloc zăpada şi frigul, aceştia din urmă fiind aşteptaţi cu pachete speciale în zonele de SPA ale unităţilor de cazare.

Din păcate pentru acest sfârşit de săptămână meteorologii nu anunţă o vreme tocmai bună pentru petreceri în aer liber. La munte, temperaturile vor fi între 6 şi 9 grade şi vor fi averse zilnic pe 28 şi 29 aprilie, conform ANM

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”