„TIR-ul lui Arafat”, ţinut degeaba la Ploieşti. Nu există medici dispuşi să lucreze în unitatea mobilă ATI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea mobilă de terapie intensivă adusă în luna iunie la Spitalul Judeţean din Ploieşti nu poate primi pacienţi din cauza lipsei acute de medici. Este motivul pentru care TIR-ul va fi transferat, cel mai probabil, într-un centru universitar din ţară, unde se poate asigura o linie de gardă suplimentară.

Unitatea mobilă ATI de la Ploieşti este nefolosită de mai bine de două săptămâni, în contextul în care numărul de cazuri de pacienţi bolnavi de COVID-19 creşte de la o zi la alta.

Sebastian Toma, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a precizat pentru ”Adevărul” că, în ciuda eforturilor care s-au făcut din partea medicilor, nu s-a putut asigura o linie de gardă care să asigure permanenţa la unitatea mobilă din curtea spitalului.

„Cel mai probabil unitatea mobilă va fi transferată la un centru universitar din ţară, probabil Bucureşti sau Iaşi, acolo unde se află o echipă mai mare de medici şi rezidenţi. La noi, în ciuda eforturilor care s-au făcut, nu am reuşit să asigurăm o linie de gardă. La început au fost detaşaţi la Ploieşti medici rezidenţi din alte judeţe, dar şi aceştia trebuie supravegheaţi de un medic specialist pentru a avea o acoperire legală în caz de malpraxis”, a explicat Sebastian Toma.

Unitatea mobilă de terapie intensivă poate oferi asistenţă medicală pentru 12 pacienţi care au o formă medie a bolii provocată de SARS-CoV-2. Este la Ploieşti de la sfârşitul lunii iunie, dar a devenit funcţională abia în iulie. A funcţionat până în data de 23 august, când s-a defectat instalaţia de climatizare. Pentru că în interior temperatura depăşea 40 de grade Celsius, pacienţii au fost transferaţi în alte spitale suport COVID-19.

Unitatea mobilă a fost reparată acum două săptămâni, dar nu au mai fost internaţi pacienţi aici de atunci.

Prahova este de aproape două luni în fruntea clasamentului cu cele mai multe cazuri de COVID-19 raportate zilnic. Totuşi, medicii de la Spitalul Judeţean spun că cei mai mulţi dintre pacienţii care au fost internaţi la Spitalul Judeţean Ploieşti, au făcut în general forme uşoare şi medii ale bolii. Decesele au survenit la pacienţii care erau fie foarte în vârstă, fie aveau afecţiuni cronice grave şi chiar în faze terminale.

Vă recomandăm şi:

40 de grade Celsius în unitatea mobilă de la Spitalul Judeţean Ploieşti. Sistemul de climatizare a cedat, iar pacienţii au fost mutaţi la alte spitale

Galaţiul rămâne fără Unitatea mobilă de Terapie Intensivă după ce timp de trei săptămâni a ţinut-o degeaba

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”