Scandal la Petrolul pe tema primei de 3 milioane de euro. Jucătorii se tem că vor lua „ţeapă“ de la Primăria Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima de 3 milioane de euro promisă de municipalitate echipei Petrolul pentru performanţele din sezonul competiţional trecut inflamează spiritele înainte de meciul cu Swansea. Jucătorii s-au plâns la Cosmin Contra că vor lua „ţeapă“, iar primarul Iulian Bădescu spune că rămâne cum s-a stabilit: tranşele vor fi virate până în vara lui 2014

Scandalul primei de 3 milioane de euro, promisă de administraţia din Ploieşti pentru câştigarea Cupei Românei şi clasarea echipei Petrolul în primele 5 din campionatul 2012-2013 a ajuns la un nou episod.

După negocierile cu uşa închisă după câştigarea trofeului de Cupă, purtate între primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, şi conducerea clubului Petrolul, a fost „agreată“ formula eşalonării banilor în trei tranşe, una deja livrată în conturile echipei, de 1,2 milioane de euro, şi alte două până la sfârşitul anului 2013, respectiv finalul actualei ediţii de campionat.

Doar că, înainte de meciul din preliminariile Europa League, cu Swansea, din 22 august, spiritele s-au inflamat la Petrolul, fotbaliştii acuzând o viitoare „ţeapă“ din partea Primăriei Ploieşti.

Luni, Cosmin Contra şi patru jucători ai echipei ploieştene, Mircea Bornescu, Soni Mustivar, Geraldo Alves şi Younes Hamza, au cerut o audienţă de urgenţă la primarul Iulian Bădescu.

„Am avut o întrevedere cu primarul oraşului şi nu ne putem declara mulţumiţi de cele două termene fixate, decembrie 2013 şi iunie 2014! Este vorba despre nişte bani pe care i-am avut promişi în anul competiţional 2012-2013 şi, iată, se spune că ne-ar intra în conturi după un an!

Este incorect, deja băieţii nu se gîndesc decât la o eventuală ţeapă din partea celor care au girat premierea! Mai ales că, au înţeles şi din discuţii, nu Petrolul este tema prioritară în ecuaţia banilor urbei!

Petrolul reprezintă oraşul Ploieşti şi judeţul Prahova, ne place să ne fălim cu asta, ne plac aventura europeană şi perspectiva grupelor Europa League, dar şi a unui alt an de excepţie, însă cînd trebuie să ne ţinem de cuvânt nu o facem!

Suntem neînvinşi de 23 sau 24 de etape, fapt rarisim, şi continuăm cu bătaia de joc! Din acest moment eu nu mai pot să gestionez foarte exact situaţia!”, a declarat Cosmin Contra pentru telegrama.ro, imediat după întâlnirea cu Iulian Bădescu.

Primarul Iulian Bădescu nu a cedat însă la negocieri şi, potrivit unei informări emisă de biroul de comunicare al administraţiei, lucrurile au rămas la fel ca la ultima înţelegere: restul banilor va fi virat în două tranşe, una până la sfârşitul acestui an şi ultima la finalul actualei ediţii de campionat.

Edilul a dat asigurări că „angajamentele asumate vor fi respectate în totalitate“.

Pe aceeaşi temă

Scandal uriaş la Ploieşti. Mustivar, Geraldo şi Hamza au fost la Primărie să ceară banii promişi de edil, dar s-au întors cu buza umflată. Contra: "Eu nu mai pot gestiona situaţia la echipă!"

VIDEO Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului, a explicat cum va achita prima de 3 milioane de euro pentru performanţele echipei Petrolul

1,2 milioane de euro din prima de 3 milioane, viraţi de Primăria Ploieşti în contul echipei Petrolul
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile