Protestul polițiștilor: oamenii legii s-au alăturat protestatarilor din centrul Ploieştiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nemulţumiţi din cauza restanţelor salariale şi a lipsei de deschidere din partea guvernanţilor, poliţiştii au ieşit în stradă, miercuri, la Ploieşti. Numărul protestatarilor a fost, touşi, unul foarte mic, până-n 30, dar sindicaliştii anunţă că nu se opresc la acest protest

În jur de 30 de poliţişti din Prahova şi Bucureşti au ieşit în stradă, mierucri, în centrul Ploieştiului. Astfel că, între 16.30 şi 18.00, cât a permis autorizaţia emisă de Primărie, în faţa sediului administraţiei judeţene au avut loc două proteste simultane. Unul al poliţiştilor şi unul în continuarea celor de zilele trecute, la care au luat parte revoluţionari, pensionari şi studenţi.

Poliţişti ameninţaţi

Liderul de sindicat din Prahova susţine că numărul mic de protestatari n-a fost generat numai de condiţiile meteo neprietenoase, ci şi de deciziile conducerii, care i-ar fi chemat la lucru din timpul liber pe mulţi dintre potenţialii protestatari.

„Am vrut să arătăm că suntem solidari românilor care au ieşit în stradă, nu numai la nivel declarativ, ci prin fapte. Am vrut să ne arătăm dezamăgirea pentru lipsa dialogului social, numirile politice din Poliţie şi faptul că nici până acum nu s-a încheiat un acord privind raporturile de serviciu. În plus, încă există restanţe băneşti. Este un semnal de alarmă pe care îl tragem la Ploieşti şi suntem convinşi că, pe măsură ce alte primării vor autoriza mişcările de protest, vor exista reacţii şi în celelalte oraşe mari. Acum am fost puţini pentru că suntem în alarmă de cod albastru, grad doi. Foarte mulţi colegi nu au putut participa din această cauză. În plus, astăzi s-a încercat intimidarea lor, prin realizarea de tabele cu numele celor care au de gând să participe“, a declarat Florian Ioniţă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual filiala Prahova.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!