Primăria din Câmpina are conturile blocate din cauza unei erori birocratice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul cu probleme de intrarea în Câmpina, dinspre Ploieşti. FOTO arhivă Adevărul Ploieşti

Administraţia din Câmpina este în incapacitate de plată de aproximativ o săptămână, după ce nu a depus la timp o contestaţie. Întreaga situaţie a fost generată de o corecţie financiară a pasajului rutier peste DN 1, de la intrarea în municipiu

Ministerul Dezvoltării Regionale (MDR) a aplicat două corecţii financiare pentru proiectul „Calea Dacia”, finanţat din fonduri europene, prima în valoare de 1,3 milioane lei şi  a doua în valoare de 2,8 milioane lei, din cauză că MDR a considerat că a fost modificată soluţia iniţială, potrivit maxmedia.ro.

Pentru că nu avea banii necesari pentru achitarea primei corecţii, Primăria Câmpina a decis să o conteste în instanţă şi a dat Ministerul Dezvoltării Regionale în judecată. Numai că a a uitat, în termenul legal de 6 luni, să conteste şi documentul de impunere de la Direcţia Regională de Finanţe Publice Ploieşti, astfel că instituţia a blocat conturile administraţiei locale, pentru recuperarea celor 1,3 milioane lei.

“Nu avem prea multe soluţii la îndemână. Trebuia să contestăm în instanţă şi documentul de la finanţe, în cele 6 luni cât am fost somaţi, dar nu am făcut-o. Nu ştiu motivele. Cert este că, acum, trebuie să dăm în judecată şi Direcţia Regională de Finanţe Publice Ploieşti. De asemenea, trebuie să plătim o cauţiune ca să obţinem un certificat de grefă pentru deblocarea conturilor. Dacă vom câştiga procesul, vom recupera cauţiunea, în caz contrar aceasta se va adăuga corecţiilor financiare“, a declarat viceprimarul Ion Dragomir pentru sursa citată.

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă din 2013, sumele aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pot fi suportate de la bugetul de stat, prin consiliile judeţene, dar numai după depunerea de solicitări.

Pasajul rutier care a generat atât de multe probleme a fost inaugurat pe 11 aprilie 2012, după doi ani şi jumătate de lucrări şi îmbunătăţeşte accesului în şi dinspre Câmpina prin bretele de acces pe fiecare cale de circulaţie. Pasajul rezolvă şi ambuteiajul de la intrarea în municipiu, dinspre Ploieşti.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de peste 25 de milioane de lei, bani care au provenit, în proporţie de 98% din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi 2% de la Primăria Câmpina.

Pe aceeaşi temă

VIDEO Cum se circulă pe pasajul suprateran de pe DN 1, de la Câmpina

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"