Prahovean de 29 de ani, reţinut pentru act sexual cu o minoră. Victima fusese dată dispărută

0
Publicat:

Un bărbat de 29 de ani din Prahova a fost reţinut de poliţişti, el fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 12 ani. Familia fetei o dăduse dispărută, după ce aceasta a plecat de acasă în mod voluntar și nu s-a mai întors.

Bărbatul a fost reținut FOTO Shutterstock

Conform sursei citate, o femeie din comuna Bătrâni a anunţat autorităţile, vineri seară, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit.

Ulterior, minora a fost găsită de poliţişti în comuna Săhăteni, judeţul Buzău, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceasta ar fi întreţinut relaţii sexuale consimţite cu un bărbat în vârstă de 29 de ani.

Totodată, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, potrivit Agerpres.

Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Suspectul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, după cum arată un comunicat de presa al polițiștilor de la IPJ Prahova.

conform legii, bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani. 

„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani”, se arată în legea privind actul sexual cu un minor.

„Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, mai arată documentul.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."