Patru câini în lesă au determinat un ploieștean să scoată pistolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă Adevărul

Un ploieştean a sesizat miercuri prin S.N.U.A.U. "112", faptul că în timp ce se deplasa pe o stradă din Ploieşti, a fost ameninţat de un vecin cu un pistol. Tot conflictul a plecat de la niște câini.

La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 2 Ploieşti, care a identificat cele două persoane implicate în incident şi le-a condus la sediul secţiei pentru cercetări.

Astfel, a fost stabilit faptul că în jurul orei 13, Ş. Victor se deplasa pe strada respectivă ţinând în lesă patru câini, care nu fac parte din categoria celor periculoşi.

La un moment dat s-a întâlnit cu P. Ion, căruia i-a fost teamă de câini şi a luat în mână două pietre de dimensiuni mari, cerându-i lui Ş Victor să nu mai meargă pe stradă cu câinii.

Simţindu-se ameninţat,  Ş. Victor a scos de la brâu un pistol cu bile din cauciuc, pe care l-a orientat vertical, solicitându-i lui P. Ion să nu se mai apropie de el.

P. Ion a declarat faptul că nu doreşte să formuleze plângere pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare, întrucât arma nu a fost îndreptată niciun moment către el, şi nu a fost ameninţat. El a menţionat că a apelat „112" de teamă.

Verificările efectuate au arătat că arma era deţinută legal.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort